Se pare că surprizele apar de unde nici nu te aştepţi. Persoane pe care nu le-ai cunoscut vreodată îţi oferă momente foarte plăcute ce-ţi demonstrează că poţi fi fericit şi în momente de criză.
PEŞTE PENTRU SĂRBĂTORILE CREŞTINE
Astăzi este marea Sărbătoare a Floriilor. Toată lumea creştină o ştie şi o cinsteşte cum se cuvine. Numai la noi în bloc, mai precis pe scara noastră, pe la ora 10:00, e încă foarte multă linişte. Nu mişcă nici musca! Ba da! Cineva a mişcat o uşă pe la etajul IV. Mă aplec peste balustradă. Cred că e Aneta. Mai mult ca sigur se duce la farmacie. Fănel al ei s-a întrecut cu gluma la băut şi mâncat încă de aseară. Vineri s-a întors în ţară, pentru puţin timp, Rică, fratele becher, al Ioanei de la parter, pe care nu-l cunoşteam. Şi, pentru că pe el îl cheamă Lazăr, ce-a zis băiatul: punem de-o petrecere de bun venit şi de Sâmbăta lui Lazăr! Şi o ţinem şi cu Floriile!
Zis Şi fĂcut! Cu traista plină, "băiatul" a tocmit o masă şi a trimis-o pe Ioana să invite toată suflarea prietenoasă a scării. Ioana i-a poftit pe toţi pentru o mică petrecere, sâmbătă la prânz. "Să nu mâncaţi acasă, că vă sparg dacă faceţi nazuri!", ne-a avertizat pe toţi. Ne-am prezentat "în corpore barosano" şi ne-am înghesuit în sufragerie. Masa era pusă deja şi mulţime de aperitive ne clătinau raţiunea. Rică se ridică şi închinarăm un pahar de whisky. Apoi a urmat degustarea urmată de o hăpăială rapidă a aperitivelor. Din bucătărie se strecurau mirosuri minunate de fripturi şi mititei. Toţi eram mulţumiţi. Rică ce se retrăsese lângă comodă unde plasase, strategic, platoul pe care i-l oferisem, se delecta cu scrumbia friptă, făcându-mi gesturi de încântare. Eram cu ochii pe el. Să văd satisfacţia! Să mă facă fericită!
Scrumbie la grătar
Ingrediente: (pentru o persoană) o scrumbie, o lingură de unt, sare şi condimente pentru peşte, doi cartofi potriviţi, o lămâie, feliuţe de gogoşari acri, mărar.Preparare: curăţaţi peştele. Spălaţi şi tapetaţi cu hârtie absorbantă pentru a se zvânta bine. În foaie de staniol montaţi peştele după ce l-aţi uns în interior şi la exterior cu unt, l-aţi condimentat, sărat şi stropit cu zeamă de lămâie. Împachetaţi bine şi daţi la cuptor într-o tavă sau pe grătar pentru 20 de minute. Curăţaţi şi fierbeţi cartofii în apă cu sare apoi, îi puneţi pe platou, stropiţi cu unt topit, montaţi deasupra peştele fript, stropiţi cu zeamă de lămâie. Ornaţi după imaginaţie cu mărar, gogoşar etc.
Citește pe Antena3.ro