Tineretea, hrana si elixirul zeilor

"Singura modalitate de a face fata unei tentatii este sa-i cedezi". Si de-ar fi vorba doar de o simpla tentatie gastronomica ar fi bine, dar aici s-ar parea ca, sedus fiind de farmecul decadent al Angliei victoriene a sfarsitului de secol si de textul romanului, regizorul Dragos Galgotiu, care a semnat si dramatizarea textului ce a stat la baza spectacolului "Portretul lui Dorian Gray" de la Teatrul Odeon, a cedat tentatiei de a gusta din fructul oprit al vesnicei tinereti a romanului lui Wilde.

Razvan Mazilu si Sorin Leoveanu in "Portretul lui Dorian Gray" la Teatrul Odeon

Din pacate, aglomerarea de fraze celebre din roman si de simboluri nu poate sa nu-ti lase gustul greoi al unui fel de mancare ce s-a dorit atat de gustos si atat de frumos ornat, incat a pierdut magia simplitatii si a gustului pur, nealterat. Credincios ideii lui Wilde cum ca "misterul lumii este vizibilul, si nu invizibilul", Galgotiu realizeaza un spectacol puternic vizual, ajutat atat de costumele Doinei Levintza, cat si, mai ales, de reprezentarile coregrafice ale lui Razvan Mazilu, un Dorian Gray care de-a lungul intregului spectacol isi construieste discursul dramatic pe lipsa de cuvant suplinita scenic prin miscare. Spectacolul ar putea capata mai multa coerenta citit invers, incepand cu simbolistica mesei din final, incarcate de mere si de lumanari topite amintind de "fin de si...cle", cum ii place Lordului Wotton sa spuna (interpretare actoriceasca impecabila - Marius Stanescu). Marul atat de incarcat de simboluri (de la Marul Discordiei si pana la scena biblica a ispitei) nu scapa nici aici neexploatat, semnificand caderea din starea edenica a adolescentei. Marul otravit (si rosu) ia forma cuvantului scris, a cartii care ucide si imbolnaveste sufletul. Spectacolul iti lasa un gust amar, caci Dorian pacatuieste grav impotriva zeilor prin prelungirea tineretii. "Frumusetea e o forma a geniului" si e elixirul zeilor, hrana lor permanenta, fara de care si-ar pierde nemurirea. Scaldandu-se pentru o vreme in apele frumusetii vesnice, facand schimb cu propriul portret pictat (realizare scenica interesanta) Dorian Gray savarseste un al doilea hybris (pacat de moarte in fata divinitatii), pentru care va plati asemenea lui Narcis cel indragostit de propria fiinta. Daca la toate astea adaugam si coloana sonora atat de previzibila, din intregul spectacol vom lua cu noi doar un gust pervertit de mult prea numeroasele ingrediente folosite redundant.

INGREDIENT : TEMPERA

Ligia Podorean-Ekstrom Zi de septembrie Ligia Podorean-Ekstrom este una dintre acuarelistele de exceptie. Cu spontaneitatea si cu naturaletea care ii sunt atat de caracteristice a reusit adeseori sa imbine muzica transilvana - Ardealul originar urmarindu-i destinul artistic - cu asa-zisa raceala a nordului Suediei si cu misterul acestei tari in care s-a aciuat intr-un final al peregrinarilor sale existentiale si artistice. Fluidul, transparenta, diafanul si fabulosul par sa fie incarcatura care insoteste simbolismul delicatelor sale imagini plastice. Fara a avea intentia de a propune o noutate sui generis prin arta sa, Ligia Podorean-Ekstrom gaseste loc clasicului in panzele sale, in ciuda unui "prezent" sastisit de atatea mondenitati… Ca si in spatiul reinventat din lucrarea "Zi de septembrie". Aici, masa dintr-un interior aproape clasic poate fi imaginea unui centru spiritual. Asta daca ne amintim de Cavalerii Graal-ului. Graal-ul fiind potirul ce are inmagazinat in sine harul divin daruit de Hristos discipolilor si, totodata, vasul care detine adevaratul sange al Mantuitorului… Si daca e sa vorbim despre simbolurile crestine, iata inca unul: cei doisprezece apostoli adunati in jurul mesei - "Cina cea de taina"… Tacere, mister si spirit deopotriva…! (Viorica Romascu)