Toulouse Lautrec si gastronomia

Pictor al post-impresionismului, un remarcabil ilustrator si grafician (afisele sale cu subiecte din lumea cabaretelor pariziene au astazi cote ridicate la casele de licitatii), un "consumator" frenetic al vietii de boem...

Pictor al post-impresionismului, un remarcabil ilustrator si grafician (afisele sale cu subiecte din lumea cabaretelor pariziene au astazi cote ridicate la casele de licitatii), un "consumator" frenetic al vietii de boem... 737 de tablouri, 275 acuarele, 369 litografii si peste 5.000 de desene... Si toate acestea doar in 37 de ani. Toate enciclopediile lumii ii consemneaza nobilul nume: Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa (1864-1901).

Daca geniul sau artistic este notoriu in univers, sa amintim cateva "picanterii" despre rafinamentul gurmandului Toulouse-Lautrec si despre obarsia lor.

Cultul vanatorii. S-a nascut intr-o veche familie de aristocrati, in oraselul Albi din sud-estul Frantei. De la tatal sau a mostenit pasiunea pentru cai. Mama sa i-a insuflat iubirea pentru arta, stiinta, dar si pentru mancaruri alese. La castel, acolo unde s-a nascut si a copilarit, erau zeci de bucatari. Preparau delicii gastronomice: de la o bogata varietate de sosuri, care dadeau culoare si gust preparatelor, la renumitul fois gras si retete in care carnea de vanat, fie de fazan, mistret sau caprioara, era tratata dupa retete de ei create. Toulouse-Lautrec, in putinele marturii biografice, povesteste despre cultul vanatorii, care trona la castelul parintilor sai. Micul dejun pentru vanatori era pantagruelic. Pe o fata de masa, cu monogramele familiei, se puneau vesela si tacamuri de argint. Pe o uriasa masa din apropiere erau oferite, precum la "bufetul suedez" din vremea noastra: jamboane, carnati, ficat de gasca cu trufe, dulceturi, miere, unt, branzeturi cu mucegai, lapte, cafea, amfore cu vin, fructe, legume...

Marturii ale contemporanilor apreciaza ca pictorul Toulouse-Lautrec putea vorbi, cu har si savoare, ore in sir despre gastronomie cu aceeasi autoritate cu care trata subiecte de arta. Cunostea o multime de retete vechi pe care le prepara nelipsitilor sai invitati. Iubea "licoarea lui Bachus" cu aceeasi frenezie ca si pictura pe sevalet. Spusa sa "Voi bea lapte cand vacile vor face struguri" a devenit dicton, pe care l-a respectat toata viata.