Un tărâm de poveste: Ampoiţa

Situat la 10 kilometri de Alba-Iulia, satul Ampoiţa (cel mai vechi dintre satele ce alcătuiesc comuna Meteş, fiind atestat documentar din anul 1293) este foarte cunoscut de turişti pentru zonele de agrement ce se află de-a lungul văii apei ce dă şi numele satului. Pietrele calcaroase, ce se ridică falnice dintre dealuri, sunt considerate de iubitorii de escaladări "raiul alpiniştilor".

Amintiri, amintiri...
Bună dimineaţa la Moş Ajun! Am bătut în poartă la Mama Maria, care în aprilie, de Paşte, va împlini 87 de ani. Ne-a primit cum numai bătrânii din satele noastre ştiu a-şi primii oaspeţi: cu braţele deschise. Ne aşezăm la poveşti şi o întrebăm cum arăta Crăciunul odinioară. Privirea i se pierde undeva în noianul amintirilor şi începe să ne povestească: "Iarna înainte de război, la Ampoiţa, uneori era mai multă zăpadă, alteori mai puţină. Erau grele iernile, dar viaţa noastră era şi mai grea". În Ajunul Crăciunului, fiecare familie din sat începea să coacă colăcei pentru colindători. "Se porneau dintr-un capăt al satului şi colindau până în capătul celălalt. Cel mai cântat colind suna cam aşa: «Buna ziua lui Ajun/sara, sara de Crăciun/de Crăciun celui bătrân/...» Tare mai era frumos de Crăciun, dar pe timp de război sărbătorile erau sărace şi triste şi mulţi colindători nu mai ajungeau la colăcei!", povesteşte Mama Maria. Primii colăcei pentru colindători a început să-i facă de la 14 ani. Cum se preparau? "Făceam un aluat ca de pâine, dar frământam mai vârtos. Îi împleteam, apoi îi dădeam la cuptor. Erau tare buni. Aluatul care rămânea pe covată îl strângeam şi îl băgam într-o pungă de nylon şi-l foloseam în loc de drojdie, la dospit, data viitoare."

Masa de Crăciun
"Pe vremuri, femeile trebuiau să meargă la sapă la seceră, ca să poată trăi că numai popa şi învăţătorul aveau salariu, iar noi, dacă nu lucram la câmp, nu aveam ce mânca.

Acolo, pe hotar, luam cu noi slănină, ouă, carne de la borcan...", îşi continuă ea povestirea. "Ţineam porcii şi îi tăiam de Crăciun şi aveam carne tot anul, pentru că mâncam carne doar o dată pe săptămână. La Crăciun făceam din porc cârnaţi, maioş (caltaboş), tobă, iar restul puneam la sare sau afumam cu lemn de fag. Slănina se afuma mai mult pentru că altfel se râncezea. Pe masa de Crăciun aveam de toate: sarmale, cârnaţi, carne, piftie, cozonaci şi porcării. Ce condimente puneam atunci? Ca şi acum: piper, boia iute şi dulce, sare, iar la maioş puneam şi orez."

Maioş         (Caltaboş)
"De Crăciun obişnuim să pregătim caltaboş, noi îi spunem maioş. Reţeta asta o făceau bătrânii mei. La prepararea caltaboşului punem acum ca şi odinioară măruntaie tocate, guşă, care e grasă, plus ceapă, sare, boia dulce şi iute. Le amestecăm bine şi adăugăm orez. Spălăm bine intestinele, le curăţăm şi le umplem cu amestecul de care v-am spus. Am auzit că la Ploieşti se face carne tocată şi se bagă în maţ şi cică ăla e caltaboş."