x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Iliescu, atacat postum de USR, cu o lege scrisă cu „exprimări colocviale”

Iliescu, atacat postum de USR, cu o lege scrisă cu „exprimări colocviale”

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2026   •   08:20
Iliescu, atacat postum de USR, cu o lege scrisă cu „exprimări colocviale”
Ghinea și USR vor să îi retragă prin lege toate privilegiile lui Ion Iliescu

Obsesia USR împotriva lui Ion Iliescu s-a transformat într-un proiect de lege, inițiat, recent, de către celebrul Cristian Ghinea

„Părintele PNRR” și consultantul remunerat din subvenția de la stat de către USR, senatorul Cristian Ghinea, a scris un proiect de lege prin care vrea desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Printr-o expunere de motive disprețuitoare, așa cum a constatat și Consiliul Legislativ, acesta susține că institutul este o sinecură politică, condusă până în 2021 de Ion Iliescu și care cheltuie pe salarii și chestiuni curente 2,3 milioane de lei pe an. El propune desființarea institutului, iar, în 45 de zile după desființare, rezilierea contractelor de muncă ale salariaților institutului. Consiliul Legislativ arată că această prevedere este nelegală, deoarece nu mai pot exista în vigoare contracte de muncă, după ce angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic.

Încă un demers legislativ al celor de la USR care are ca scop un atac la adresa PSD și care alimentează, și la acest moment, adversitatea față de fostul președinte Ion Iliescu. „Părintele PNRR”, senatorul USR Cristian Ghinea, a depus în Parlament un proiect de lege privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Conform acestui proiect de lege, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, înființat prin Legea nr. 556/2004, se desființează, iar, începând cu data intrării în vigoare a legii propuse, activitatea institutului încetează. De asemenea, proiectul mai prevede că, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, în condițiile legii, încetează toate contractele de muncă ale angajaților institutului, precum și plata oricăror indemnizații.

Ghinea mai vrea ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii sale, Guvernul, prin hotărâre, să stabilească destinația patrimoniului Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, iar obligațiile privind raportările financiare pentru institut să fie preluate de către Senatul României. Tot Senatul ar urma să preia, și tot în termen de 30 de zile, arhiva institutului.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din 1989, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă”, mai prevede proiectul de lege al lui Cristian Ghinea.

 

Expunere de motive plină de atacuri politice

După 1989, niciunul dintre institutele de cercetare a istoriei contemporane nu a asumat sarcina de a realiza o cercetare științifică aprofundată dedicate Revoluției române, acesta fiind și motivul pentru care, în anul 2004, a apărut Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989. Cristian Ghinea, în calitate de inițiator al legii de desființare, susține, însă, în expunerea de motive are îi însoțește demersul legislativ, că „institutul reprezintă o pseudo-instituție publică, fără contribuție reală la cercetarea istorică, funcționând ca o structură de sinecuri politice, finanțată de la bugetul de stat, fără justificare de interes public”.

„Încă de la constituire, IRRD a fost organizat ca o structură politică, nu ca un institut de cercetare. Primii 25 de membri ai Colegiului Național au fost numiți direct de Ion Iliescu, având statut pe viață. Același Ion Iliescu a fost și primul președinte al institutului, funcție pe care a deținut-o până în anul 2021. În conducerea institutului au fost cooptați constant foști demnitari și persoane direct implicate în evenimentele din 1989, ceea ce a compromis din start orice aparență de imparțialitate științifică”, mai susine Cristian Ghinea.

Interesant este că demersul parlamentarului progresist reprezintă o copie a unui act similar făcut în decembrie 2019 de Guvernul Orban, care a vrut să desființeze Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, prin ordonanță de urgență. Însă, atât ordonanța, cât și Legea de abrogare a acestei OUG au fost declarate neconstituționale, în ansamblul lor. Ghinea speculează situația și susține că, întrucât CCR nu a menționat motive intrinseci, adică de fond sau cu privire la conținutul ordonanței, „reluarea procesului legislativ de desființare trebuie realizată la nivel de lege”.

 

Cum își prezintă Ghinea beneficiile proiectului

Senatorul USR mai susține că proiectul său de lege are un „impact bugetar pozitiv”, „constând în economisirea a 2,3 milioane de lei anual, suma reprezentând bugetul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 alocat, în prezent, aproape integral pentru salariile și cheltuielile curente ale celor 36 de persoane angajate”.

„Impactul juridic privește abrogarea Legii nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și clarificarea regimului juridic al patrimoniului și arhivei instituției desființate. Impactul social vizează eliminarea unei instituții care a generat în mod repetat tensiuni sociale și controverse publice, prin promovarea unor interpretări partizane ale evenimentelor din decembrie 1989”, mai adaugă Ghinea.

 

Așa cum arată, legea nu poate fi adoptată

Consiliul Legislativ a avizat negativ acest proiect de lege, arătând că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă impune ca soluțiile pe care trebuie să le cuprindă o nouă reglementare trebuie să fie temeinic fundamentate.

În acest aviz, se subliniază că expunerea de motive nu conține argumente care să justifice soluțiile preconizate, nefiind prezentate insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare. „În ceea ce privește impactul socio-economic, constatăm că inițiatorul nu cunoaște accepțiunea prevăzută de articolul 31 din Legea nr. 24/2000, respectiv «efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social și asupra mediului înconjurător, inclusiv evaluarea costurilor și beneficiilor»”, arată Consiliul Legislativ.

Conform documentului citat, instituția avizatoare mai constată „un limbaj impropriu unui instrument de reprezentare și motivare, fără a prezenta disfuncționalitățile identificate în ceea ce privește activitatea institutului. Sunt utilizate exprimări disprețuitoare, insinuante, colocviale, nespecifice stilului normativ”.

Consiliul Legislativ mai semnalează imposibilitatea aplicării legii. „Constatăm că se urmărește ca toate contractele de muncă ale angajaților institutului să înceteze în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Ar însemna ca timp de 45 de zile după desființarea institutului, adică după ce persoana juridică angajatoare a încetat să existe, contractele de muncă continuă să producă efecte, deși una dintre părți nu mai există”, mai precizează Consiliul Legislativ, care conchide că această propunere legislativă nu poate fi promovată în forma propusă.

Respinsă de Senat, propunerea a ajuns la Cameră

Proiectul de lege a intrat, inițial, în dezbaterea Senatului. Aici, cu un raport de respingere adoptat de către Comisia Juridică, inițiativa lui Cristian Ghinea a fost respinsă, la data de 3 iunie 2026, de către Plenul Senatului, cu 63 de voturi la 24 și 5 abțineri.

Împotriva adoptării acestei legi au votat 18 parlamentari de la AUR, 8 de la PACE, 27 de la PSD, 7 de le UDMR și trei neafiliați.

Pentru adoptarea legii lui Ghinea au votat un senator de la AUR, 9 de la PNL și 14 de la USR. S-au abținut doi senatori AUR, doi senatori de la PNL și un senator neafiliat.

La data de 8 iunie 2026, legea a ajuns la Camera Deputaților, care este și forul decizional. Aici, Comisia pentru Cultură și Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989 au termen să depună raportul final până în data de 24 iunie 2026.

×