Bucureşti, Marea Neagră, Delta Dunării, Sibiu, Sighişoara, Bran, Moeciu, Braşov, Sinaia... obiective turistice din România pe care delegaţia Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism FIJET le-a vizitat în perioada 9-15 mai.
Peste 30 de ziarişti din Italia, Turcia, Germania, Spania, Franţa, Belgia, Tunisia, Croaţia, Polonia etc. au poposit pe meleagurile mioritice pentru a le descoperi frumuseţile. Punctul de legătură între Capitală şi mare a fost Casa Vinului dr Puşcă, din localitatea Făclia, comuna Saligny, judeţul Constanţa, unde ziariştii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Ei au fost încântaţi să afle despre podgoriile româneşti şi să deguste vinuri specifice."Sunt onorat să primesc delegaţia aceasta din peste 20 de state, astăzi, când România trebuie să fie privită cu alţi ochi de către ţările lumii. Datorită reliefului pe care îl are şi graţie oamenilor foarte primitori, România este într-adevăr un stat de importanţă turistică mondială. O dată întorşi în ţările lor, cei care sunt prezenţi aici vor vorbi despre România turistică. Şi să nu uităm că vinul este unul dintre factorii de bază pentru dezvoltarea turismului la noi pentru că aici sunt soiuri proprii. O Fetească Albă, o Crâmpoşie, o Frâncuşă sau o Iordană nu se pot bea decât aici", a declarat dr Ion Puşcă. La finalul întâlnirii, gazda a prezentat oaspeţilor o documentaţie despre soiurile vechi româneşti.
LECŢIA DE OENOLOGIE
În foişoarele din grădina restaurantului, în acorduri de muzică populară românească, jurnaliştii străini au aflat cu ce vinuri se potrivesc principalele mâncăruri. Astfel, vinurile albe şi seci merg foarte bine cu felurile de mâncare pe bază de peşte, raci şi fructe de mare. Se pot consuma şi cu aperitive uşoare, carne de pasăre, brânzeturi proaspete, moi.
Vinurile albe şi roze demiseci şi demidulci sunt recomandate să se bea cu pateuri, ficat gras şi cu deserturi. Vinurile roşii seci, uşoare se potrivesc mâncărurilor pe bază de carne de pasăre, carne de vită, miel şi cu brânzeturile uşoare. Vinurile roşii seci, intens colorate, extractive se servec cu mâncărurile din carne de porc, batal, vânat şi cu brânzeturi fermentate, iar vinurile dulci merg însoţite doar cu fructe şi cu deserturi.
Ordinea prezentării vinurilor
Vinurile se servesc într-o scară calitativă ascendentă, după principiul: "Un vin pe care îl bem nu trebuie să ne facă să îl regretăm pe cel pe care l-am băut". Vinurile seci se servesc întotdeauna înaintea celor dulci, cele albe seci, înaintea celor roşii seci, vinurile roşii seci înaintea celor albe dulci, cele tinere înaintea celor vechi, vinurile uşoare înaintea celor mai "pline", "corpolente", vinurile reci înaintea celor ce sunt deja aduse la temperatura camerei.
Nu trebuie uitat faptul că după degustarea fiecărui vin se bea o înghiţitură de apă, pentru a reîmprospăta papilele gustative.