x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Vinuri nobile, baute in stil barbar

Vinuri nobile, baute in stil barbar

01 Iun 2004   •   00:00

La festivalul vinului din Parcul Herastrau, vinurile nobile au venit din toate colturile tarii. Producatorii s-au intrecut in a scoate cepul din PET-uri. Vizitatorii au degustat in paharelele de plastic, soiuri nobile de vin - Feteasca regala, Aligote, Merlot. Pana li s-a aprins unora pofta de harta, iar din vinuri s-a ales plasticul.

RADU TUTUIANU

De vineri pana duminica, intre 28 - 30 mai, la intrarea in Parcul Herastrau, mari producatori de vin din Romania si-au deschis butoaiele la Festivinum 2004, primul festival de vin in aer liber din tara noastra. Curiosii au putut degusta vinuri de la Murfatlar, Jidvei, Cotnari, Tohani, Villa Royal, Alcovin Macin, Vin Club Odobesti. Organizatorii, Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) si Primaria Sectorului 1, au dat dop festivalului alaturi de parlamentarul european Karl Erik Olsson, membru in Comitetul de Agricultura si Dezvoltare Rurala al Uniunii Europene. Olsson a insistat pe problemele de maketing pe care producatorii de vin din Romania trebuie sa le rezolve, pentru a intra cu succes pe piata occidentala, deja cucerita de catre "the new wine countries" (noile tari viticole) - Chile, Noua Zeelanda, Australia. Directorul general de la PNVV, Ovidiu Gheorghe, a pomenit apreciativ despre Clubul Podgorenilor Odobesti, prima asociatie nonprofit a micilor cultivatori de vita-de-vie. Dumitru Lazar, prim-vicepresedintele Clubului, a prezentat SC Vin Club Odobesti, divizia comerciala a podgorenilor, ca singurul producator ce foloseste sticla Bordeaux pentru imbuteliere, cu sistem de indopare prin infiletare: "In anul 2000, am infiintat Clubul in care chiar si cei cu un singur butuc de vie pot deveni membri. Viile sunt proprietate privata, fiecare dintre podgoreni primeste sprijin de la asociatie, asa incat sa poata respecta normele tehnologice europene, conform fiecarui soi". "Creatorii de vin de la Tohani" au scris pe toate bannerele din stand ca, doar pe domeniile lor, strugurii se culeg stafiditi, pentru ca vinul rezultat sa fie mai corpolent si cu potential alcoolic ridicat, de pana la 15%.

Bataie la boschet

In noaptea de vineri spre sambata, dupa ce standurile s-au inchis la ora 23 :00, niste cheflii s-au incaierat prin boschetii parcului, ametiti cu vinul din PET-uri. A doua zi, pe la pranz a venit ordin de la Primaria Sectorului 1 ca standurile producatorilor sa dea vin doar pentru acasa. "Cum adica? Berea se poate bea la terase, iar vinul, nu?" s-au enervat producatorii, si dupa jumatate de ora de tratative, s-a revenit la paharele de plastic, pe terasa. Micii si floricele de porumb au insotit incomod licorile lui Bachus. La nici o terasa, la nici un stand nu am gasit peste fript sau fripturi la gratar - mancaruri care acompaniaza obligatoriu Feteasca alba sau Princiarul Cabernet Sauvignon. Printre afise electorale si difuzoare urland a disco, consumatorul roman se plimba cu PET-ul infipt in buzunare si cu paharele de plastic, goale. Faic Imsel, enolog la Alcovin Macin, e trist ca vinul se degradeaza intr-atat: "Cand creste temperatura vinului din pahare, alcoolul din vin se combina cu compozitia plasticului care da un miros necorespunzator vinului respectiv. PET-ul e mai practic, dar dauneaza la gustul de vin". Pe inserate, scena dintre butoaie se umplea de cantareti. In prima seara au cantat Gheorghe Turda si Vita de Vie. Fete cu cercei in buzele lor negre dansau langa havuzuri. Baieti cu creasta si lanturi asteptau cuminti la masa vinul pentru degustare. Sambata au facut furori pe scena cei de la Taxi si Ayda. Iar duminica, Spitalul de Urgenta si Taraful lui Nelu Ploiesteanu au dat pe spate toata multimea.

Cum este corect

Profesorul nostru de vinuri, Catalin Paduraru - Vinexpert, ne-a declarat ca vinul trebuie baut din pahare de sticla. "Din pacate, la romani, obiceiul de a bea din pahare de plastic se intalneste si in case, in gospodarii. Pentru festivaluri exista o conventie a Organizatiei Internationale a Vinului (OIV), conform careia vinul se poate bea din pahare de policarbonat, care imita sticla. Paharul de plastic dezavantajeaza producatorii, pentru ca fiecare vin are paharul lui dedicat. Doar intr-un asemenea pahar vinul poate fi apreciat la adevarata-i valoare; macar de s-ar pastra distinctia pentru fiecare categorie mare - vinuri albe si rosii. Consumatori sunt si ei dezavantajati pentru ca pierd sansa de a avea placerea la care se asteapta. Buchetul aromei dispare intr-un pahar de plastic".
×
Subiecte în articol: gastronomie vinul