x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Daniel Chiriță și Silviu Mircescu, confruntare în această seară, în ”Ultimul Trib”

Daniel Chiriță și Silviu Mircescu, confruntare în această seară, în ”Ultimul Trib”

06 Dec 2018   •   17:35
Daniel Chiriță și Silviu Mircescu, confruntare în această seară, în ”Ultimul Trib”

Daniel Chiriță și Silviu Mircescu întră în această seară, de a 20.00, la Antena 1, într-o cursă a Căpitanilor cu un premiu surpriză. Ceea ce și Crocodilii și Lemurii au aflat însă, este că în ”Ultimul Trib” nu prea îți dorești surprize. 

            Un joc al Căpitanilor îi aduce pe Daniel Chiriță și Silviu Mircescu față în față în această seară, însă premiul pentru câștigător i-a lăsat fără replică pe toți concurenții. ”Eu am amuțit! Omul pe care eu l-am adus în echipă este acum în punctul în care să ne decidă soarta!”, a spus Ionuț Iftimoaie șocat, în timp ce Crocodilii au fost revoltați! ”Iarăși ne trezim cu surprizele lui pește! De ce nu am știut de la început?!”, a strigat supărată și Lola.

            Despre ce surpriză este vorba și cine va câștiga de pe urma ei, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.  

×