x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Dragobete 2024: Superstiții și credințe populare

Dragobete 2024: Superstiții și credințe populare

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2024   •   00:20
Dragobete 2024: Superstiții și credințe populare

Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci și transformat ulterior într-un protector al tinerilor și patron al iubirii. În fiecare an, pe 24 februarie se sărbătorește Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români. În tradiția populară se spune că Dragobetele este fiul babei Dochia și este văzut ca un tânăr frumos și iubăreț care seduce fetele.

Superstiții și credințe populare de Dragobete

În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an… Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
Este obligatoriu ca în această zi bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

Nu ai voie să plângi de Dragobete

Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

Fetele tinere își pun busuioc sub pernă

În unele zone ale țării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că

Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

×
Subiecte în articol: dragobete superstitii dochia lacrimi