Bunul gust la egipteni versus rafinamentul parizian

Într-o lume plină de ­trenduri, de fast dus la extrem, de fake-uri şi dress-coduri sofisticate, dublate de recesiuni, ­falimente, strategii politice şi de marketing, există o cultură plină de simboluri şi religie şi o sursă bogată de inspiraţie pentru Europa civilizată şi ­extravagantă.

Prea puţin important pentru consumatorul de etichetă şi de branduri de lux, dar vitală pentru cei care îşi spun „creatorii" acestora şi pentru marile case şi corporaţii europene, Egiptul pompează anual spre Occident tone de materii prime pentru industria construcţiilor, alimentară, farmaceutică, cosmetică, a hainelor şi a parfumurilor.

Am ajuns în Cairo înainte să văd Parisul! Nimic nu se compară cu oraşul preponderent islamic, în care stilul de viaţă este un concept vechi de vreo câteva mii de ani. La fel ca şi în celelalte ţări musulmane, pentru mulţi egipteni, viaţa şi moartea gra­vitează în jurul tradiţiilor şi ritualurilor religioase. În Cairo nu poţi şi nu ai cum să mergi singur. Poate părea paradoxal, este exotic şi romantic, oraşul pulsează dragoste şi mister. Trăieşti parcă deasupra lumii, în alt timp şi spaţiu, e fantastic, ireal, în ciuda aglomeraţiei de maşini şi a haosului de pe străzi pe care trebuie să le înveţi repede.

Primul lucru care te izbeşte în Cairo este amalgamul de miresme. Totul miroase puternic din interior spre exterior, în cafenele, în hoteluri, în camere, afară, pe stradă, tot oraşul transmite semnale olfactive care îţi rămân în creier pe viaţă. În Cairo nu poţi avea noţiunea timpului, totul te invăluie şi te atrage, nu ai timp să îţi urmăreşti tabieturile de european.

FASCINAŢIE
Nu mai ai timp nici măcar să te gândeşti dacă în locul în care eşti poate fi detonată o bombă sau poate avea loc un alt tip de atentat. Ciudat, dar nu m-am simţit deloc în nesiguranţă, nici măcar o secundă. În patru zile mi s-a părut că am stat o lună. Asta şi pentru că nu există nimic repetabil în nici un alt oraş. Dar cum ar putea Cairo să se ridice la nivelul Parisului, veţi spune? Eu aş sări prima, pentru că Parisul este oraşul meu de suflet.

Cum am putea compara Nilul cu Sena, Turnul Eiffel cu Turnul din Cairo, Galeriile Laffayete cu City Stars Mall, berea cu sampania, Paris Fashion Week cu D'efile d'Egypt, Sharm el Sheik cu Riviera Franceză, Zamaleck sau Helliopolis cu Montmartre sau cu St Germain,  Cairo Opera House cu Opera Garnier sau Arabian Cinema Awards cu Festivalul de la CannesĂ?

Am o veste proastă! Putem şi au o le­gătură imensă între ele. Să ne amintim despre Obeliscul (autentic egiptean) din Place de la Concorde, amplasat în anul 1840 ca simbol al victoriei lui Napoleon şi de faptul că acesta este unul dintre obeliscurile furate de la Luxor şi însuşit pe nedrept de francezi. Şi iată doar un exemplu! Parisul nu ar fi fost atât de strălucitor şi de complet fără Egipt, Napoleon a fost fascinat şi obsedat de cultura egipteană de îndată ce a descoperit-o.

Occidentul nu ar fi fost la standardele actuale fără Orientul Mijlociu. Egiptul vechi a fost şi va rămâne civilizaţia cea mai puternică şi influentă a lumii, cea mai bogată moştenire culturală şi spirituală. Mii de ani de artă şi cultură amprentate de fenicieni, sirieni, evrei, apoi de romani şi greci, de arabi şi mai de curând de francezi şi de britanici. Noi, europenii, nu ar trebui să uităm ce datorăm Egiptului, nu mai puţin decât sticla, lâna, hârtia şi cerneala,  calendarul, ceasul, alchimia, cosmetica, mobila şi decoraţiunile interioare, moda, ştiinţa.




Să nu uităm cine s-a preocupat întâi de înfăţişare, de cultul hainelor şi al accesoriilor, de tratamentele de păr şi de corp, să nu uităm de obsesia pentru mirosuri şi de poporul care a conservat frumuseţea în cel mai original mod. Egiptul antic. Egiptenii. Acum 5.000 de ani. Ne place sau nu, realitatea este că luxul, bunul-gust şi grandoarea îşi au originile acolo şi, fără această civilaţie, probabil că nu am fi avut nici străzi bune, nici arhitectură, nici farmacie, nici bijutieri, nici modă, nici parfumieri, nici mirodenii şi, ghiciţi ce, nici stil!

SPONTAN
În patru zile şi patru nopti, într-un ritm incredibil am străbătut şi Cairo, şi malurile Nilului, şi Piramidele regilor, gândindu-mă câtă cultură şi istorie uitate zac în jurul meu încât aproape că mă luau fiorii. Aveam senzaţia că mă privesc mii de perechi de ochi de faraoni şi scarabei, de şerpi şi lei, de regi şi prinţi ai deşertului, zâmbind deasupra noastră aproape ironic, lăsându-ne să credem că noi am inventat ceva, am creat lumea de astăzi. Şi realizăm cât de mici suntem şi cât de slabi în faţa lor, atât timp cât multe dintre secretele şi misterele lor au rămas şi vor rămâne nedescoperite, ascunse bine încifrat în nisipurile fierbinţi.

Cairo este recunoscut ca fiind Parisul Orientului. Surpriza cu privire la bunul-gust şi europenizarea selectivă a oraşului le-am simţit şi într-unul dintre puţinele răgazuri, servind un prânz à la française deasupra oraşului, la ultimul etaj al impunătorului Hotel Ramses Hilton de pe Nil.

Amabilitatea şi na­turaleţea cu care am fost serviţi şi atmosfera orientală m-au făcut să cred că nimeni şi nimic nu îi va schimba pe aceşti oameni, nici o influenţă nu-i va dezrădăcina vreodată complet. Nu aveai ce să le reproşezi. Există şi protocol, şi etichetă, şi „dress-code"-ul preluate de „afară", dar la un nivel oriental, arăbesc, neconvenţional şi relaxat. Totul era foarte „french style", dar fără pretenţii şi extrem de spontan. Minunat!

În Cairo există o parte colonială a oraşului, unde se întind câteva palate şi vile absolut incre­dibile, construite în stil Belle Époque, şi mai există o parte cu zone în care oamenii trăiesc şi cu un dolar pe zi! Aproape că mi-a fost frică să trec cu maşina şi încercam să îmi fac un calcul: cam ce ai putea să îţi asiguri pe zi în valoare de un dolar.

Recunosc, nu am ştiut să fac acest calcul, nu am reuşit să adun nimic cu nimic pentru a-mi da 1, dar pentru fiii săraci ai Nilului pare să fie un mod de viaţă acceptat. Cairo este un oraş al contrastelor, dar şi unul cosmopolit şi are farmecul său exact aşa cum e.