x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Ceasul recordurilor

Ceasul recordurilor

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Noi 2020   •   17:04
Ceasul recordurilor

Există performanțe în viață după care poți să-ți potrivești ceasul, cum ar fi recordurile și timpii excepționali ai unor sportivi de top. Exemplul brandului de ceasuri, cel mai râvnit actualmente - atât pentru standardul la care a ridicat realizarea tehnică, cât și pentru politica de brand-building de invidiat - vestitul Richard Mille, este expresiv și grăitor: creează cele mai complicate exemplare, în ediții limitate, special pentru și în asociere cu cei mai de vârf performeri ai lumii sportive, precum Nadal, Neymar sau Zverev. Asemenea două rarisime exemplare Richard Mille vor fi puse în licitație peste mai puțin de o săptămână, marți, 10 noiembrie, în cadrul Licitației Artmark a unei colecții de Ceasuri, primul eveniment de acest gen din al doilea semestru 2020.

Primul exemplar a fost creat special pentru pilotul de Formula 1 Felipe Massa. Celebrul pilot brazilian de curse poartă, în majoritatea fotografiilor oficiale, dar și de zi cu zi, una dintre cele mai complicate referințe a brandului Richard Mille - RM-005, care a fost și primul ceas de mână automat al mărcii. De remarcat că Felipe Massa este cel mai îndelungat partener sportiv al familiei Richard Mille, despre care spunea că „spiritul ceasurilor și al curselor este aceleași –provocări constante de depășit”.

 Lansat în 2004, ceasul RM-005 „Felipe Massa” AG TI din platină a fost realizat într-o ediție limitată de 40 de piese, iar modelul prezent în licitație este numerotat 3 și are un preț de pornire de 57.000 de euro, raportat la o valoare cu care circulă în piață ce poate fi cuprinsă între 100 și 200.000 de euro. Ceasul vine însoțit de actele de proveniență și de cutia originală.

Estetica brandului Richard Mille este imposibil să nu fie remarcată, având în vedere reușita companiei din perspectivă pur inginerească. Acest lucru face ca cel de-al doilea exemplar RM-005 din licitație să impresioneze la rândul său prin cadranul skeleton și carcasa confecționată din aur roz. Modelul exclusivist, însoțit de actele de proveniență, curea de schimb și cutia originală, are prețul de pornire de 55.000 de euro.

Cele două exemplare exclusiviste Richard Mille, alături de alte 154 de ceasuri unicat semnate de branduri celebre, precum Rolex, Audemars Piguet, Patek Philippe, Ulysse Nardin sau Faberge pot fi licitate, la un preț de pornire de 20-50% din prețul pieței, pe 10 noiembrie, doar online, pe platforma Artmark Live.

 

 

×