x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Confortul la incaltaminte devine noua normalitate

Confortul la incaltaminte devine noua normalitate

02 Mar 2022   •   12:16
Confortul la incaltaminte devine noua normalitate

La muncă, la plimbare sau atunci când alergi prin oraș pentru a rezolva problemele din viața cotidiană, încălțămintea pe care o porți trebuie să fie înainte de toate confortabilă. Doar având confortul atât de necesar al picioarelor te poți simți bine, iar atunci când vine vorba și de ore multe de stat în picioare sau de mers mult, cu atât mai mult trebuie să te asiguri că pantofii pe care îi porți sunt cei potriviți.

Cum alegi însă pantofii potriviți pentru ca picioarele tale să se simtă bine și atunci când te afli într-o continuă mișcare? Cum alegi pantofii potriviți pentru a sta în picioare ore în șir, realizându-ți activitățile profesionale? Există câteva aspecte de care este recomandat să ții cont atunci când faci astfel de alegeri, deoarece de ele depinde nu numai confortul picioarelor tale, ci și sănătatea și starea de bine pe care le ai. 

Cum alegi pantofii potriviți pentru protecția și confortul picioarelor?

Pentru ca pantofii pe care îi alegi să fie confortabili, aceștia trebuie să se adapteze perfect picioarelor tale. Pentru că doar 20% dintre oameni au o formă a picioarelor perfectă – așa-numitele „picioare perfecte”, astfel încât să nu aibă nevoie de încălțăminte adaptabilă pentru o susținere perfectă a greutății corpului, toți ceilalți oameni care doresc să prevină probleme de sănătate ale picioarelor și care doresc ținute confortabile, au nevoie de pantofii potriviți. 

Pentru aceasta, este important să alegi pantofi realizați din piele naturală, moale, pentru o atingere blândă a picioarelor, respectiv pantofi care au un design al tălpii potrivit pentru o poziție naturală a picioarelor. Pentru ca pantofii pe care îi porți să permită o distribuire optimă a greutății și în acest fel să fie prevenită oboseala picioarelor, este important ca pantofii pe care îi porți să fie ușori, să aibă o talpă flexibilă, iar forma acestora să fie una anatomică.  

De ce să alegi pantofii confortabili dintr-un magazin specializat?

Nu orice model de încălțăminte are designul potrivit pentru a fi considerată încălțăminte confortabilă, potrivită pentru a o purta și la muncă, mai ales dacă este vorba despre domenii cheie în care statul în picioare pentru ore îndelungate poate afecta. Există totuși magazine specializate care comercializează încălțăminte prin care purtătorii să beneficieze înainte de toate de un confort ridicat. Unul dintre aceste este https://www.drcalm.ro, locul în care ai ocazia să alegi dintr-o mare varietate de modele de încălțăminte adaptate nevoilor tale. 

Este indicată alegerea unor modele de pantofi care să se adapteze nevoilor pe care le ai, care să aibă un design adaptat formei piciorului și care să fie realizate din materiale de cea mai bună calitate. Magazinele specializate în vânzarea de pantofi de acest fel sunt cele care pot identifica cu ușurință nevoile pe care le au clienții și care oferă cele mai bune soluții în acest sens. 

Ce modele de pantofi confortabili poți alege?

Din magazinul nostru ai posibilitatea de a alege dintre modelele de saboti potriviți atât pentru purtare în interior, în spațiul în care îți desfășori activitatea profesională, cât și pentru purtare în exterior, având posibilitatea de a-i asorta la cele mai confortabile ținute de vară. De asemenea,  poți alege modele de papuci pe care să îi porți în interior, mai ales dacă lucrezi în domeniul sănătății sau al ospitalității, dar și al altor industrii în care statul în picioare pentru perioade îndelungate este o necesitate. 

Pentru completarea într-o notă perfectă, confortabilă a ținutelor de vară, poți alege unul dintre numeroasele modele de sandale care nu numai că se adaptează foarte bine nevoilor pe care le au picioarele tale, dar și arată foarte bine, având un aspect clasic aflat și în tendințele actuale. De asemenea, poți alege dintre modelele de papuci decupați, de forma, modelul și culoarea dorite, având posibilitatea de a alege dintre variante de alb sau negru, gri, bordo, roșu sau crem, modele într-o singură culoare sau modele cu detalii florale.  

De ce să alegi pantofi din piele naturală?

Unul dintre aspectele extrem de importante care pot face din pantofii aleși pantofii potriviți, care să ofere confortul dorit picioarelor tale se referă la materialul din care sunt aceștia realizați. Este important să alegi o pereche de pantofi de dama realizați din  piele naturala, acest material fiind preferat nu numai pentru rezistența pe care o oferă, ci și pentru confort, pentru comoditate în purtare și pentru atingerea delicată pe care o oferă picioarelor. Pielea naturală este un material preferat pentru realizarea modelelor de sandale pe care le porți vara în aer liber, acesta permițând picioarelor să respire și oferind un aspect lejer, plăcut, de comoditate absolută. 

De ce este important să porți pantofi confortabili?

Răspunsul nu este deloc greu de ghicit, însă pentru a merge mai departe, pe lângă starea de bine a picioarelor care va ajuta cu siguranță a starea de bine generală a unei persoane, este important ca pantofii pe care îi porți să fie confortabili și să se adapteze picioarelor tale și pentru sănătatea acestora. Altfel spus, atunci când picioarele nu se află într-o poziție adecvată, pot apărea dureri de spate sau chiar dureri ale picioarelor, deoarece forma acestora nu este cea anatomică și poate avea consecințe negative asupra altor părți ale corpului. Tocmai de aceea este important să alegi întotdeauna acei pantofi realizați corect din punct de vedere ortopedic, mai ales dacă este vorba despre persoane care suferă de diverse afecțiuni ale picioarelor, acei pantofi care asigură confortul în purtare și care îți oferă șansa de a te simți bine în ceea ce porți. 

Într-un stil caracteristic modelelor de pantofi terapeutici, pantofii concepuți pentru a se adapta perfect formei picioarelor sunt aceia în care te simți confortabil chiar și atunci când suferi de deformări ale picioarelor sau când ai cerințe speciale de purtare. Mai ales dacă picioarele tale sunt sensibile și dureroase, dacă acestea suferă de diverse afecțiuni sau dacă vrei pur și simplu o pereche de pantofi cu care să faci față celor mai îndelungate sesiuni de stat în picioare atunci când îți desfășori activitatea profesională, poți alege cu încredere pantofii confortabili din magazinul nostru, varianta sigură și eficientă pentru a avea picioare odihnite chiar și după multe ore de mers sau de plimbat. 

Alege încălțămintea potrivită în funcție de utilizare 

Poate că îți plac mai mult cizmele sau pantofii sau poate că ai nevoie de pantofi de interior pe care să îi adaptezi cerințelor de muncă pe care le ai. Oricare ar fi scopul și mediul în care pantofii confortabili vor fi utilizați, aceștia vin într-o gamă variată de modele, pentru toate stilurile și preferințele personale. Poți alege modelul care să se adapteze nevoilor pe care le ai, însă ai grijă ca întotdeauna să alegi mărimea potrivită a pantofilor pe care intenționezi să îi porți, astfel încât confortul de care beneficiezi în purtare să fie unul optim. 

Mai ales dacă este vorba despre patologii ale picioarelor poate fi nevoie să apelezi la o pereche de pantofi ortopedici, însă și pentru a te simți bine la locul de muncă, mai ales dacă lucrezi în domenii în care mișcarea este absolut necesară, poate fi ideală această alegere. Găsește perechea de pantofi perfectă, că este vorba despre sandale, ghete sau saboți, papuci de interior sau de exterior, iar ceea ce îți va rămâne este să te bucuri de un confort sporit în purtare.

×