Hrăniţi sufletul!

Dintre toate poveştile pe care le-am urmărit, cea a lui Esther Tuttle este extraordinară. Pentru mine a fost o lecţie de viaţă incredibilă, care m-a făcut să-mi schimb complet viziunea despre faptul că viaţa e bine să se termine nu mai târziu de 70 de ani.

Femeia aceasta are aproape 100 de ani şi îşi începe dimineaţa făcând yoga şi alte câteva exerciţii fizice pe podea, apoi se îmbracă şi pleacă la plimbare câte o jumătate de oră prin Manhattan (înainte de micul dejun!). Micul dejun se compune din: suc proaspăt de portocale, seminţe şi fulgi de ovăz, o banană şi o cafea neagră (fără zahăr sau îndulcitor). Apoi, începe munca: are de realizat corespondenţa cu cei 11 nepoţi, 21 de strănepoţi şi... cu stră-stră-nepotul de 3 ani. Are de organizat şi de participat la multe zile de naştere - una sau două pe lună. Deci, Esther nu are timp să respire de câtă treabă are.

Toate astea sunt motorul existenţei sale. Prânzul constă din supă sau puţină carne preparată, o felie subţire de pâine prăjită, ceai, jeleu de fructe sau doar fructe la desert. După-amiaza include o oră de somn şi încă o plimbare combinată cu nişte cumpărături de la băcănie. În fiecare seară, la ora 6:30, savurează un cocteil înainte de cină, compusă fie din coaste de porc sau de berbecuţ, pui fript sau o friptură în sânge preparată de ea. Urmează cu stricteţe dieta dr Atkins (puţini carbohidraţi, multe proteine şi grăsimi) care i se potriveşte.

PASIUNI
Deşi locuieşte cu un bun prieten (un artist de 84 de ani, îndrăgostit de ea de mulţi ani), Esther vorbeşte tot timpul despre soţul său, dragostea vieţii sale (stins din viaţă în 1988). Fotografia din mâinile sale înfăţişează un bărbat deosebit de frumos. Nici ea nu şi-a pierdut trăsăturile frumoase şi este încă atrăgătoare, chiar dacă, biologic, este centenară. Esther şi prietenul său îşi petrec serile citind sau urmărind un film bun. Marile sale pasiuni au fost călăritul (a renunţat doar de câţiva ani) şi şofatul. Copiii i-au construit o mică fermă, unde îşi petrece week-end-urile de câte ori are ocazia, şi mai conduce maşina pe aleile domeniului, asta ca să nu-şi piardă reflexele. În urmă cu puţini ani a publicat o carte de memorii care se numeşte "Scaun cu rotile, nu mulţumesc!" şi totuşi, la aproape 100 de ani, Esther nu este nici ea perfectă.

Cu un sân artificial (căpătat în urma operaţiei de cancer de acum 20 de ani), cu "peace maker"-ul care îi ajută inima să bată regulat, cu dispozitiv auditiv şi, recent, cu lentilele de contact, Esther spune despre ea că este o "femeie bionică", dar, după cum arată şi câte face, eu zic că este o superfemeie. De curând a aflat că suferă de osteoporoză, pentru care ia suplimente de calciu, vitaminele C şi D. E uşor ironic, îmi vine să zâmbesc. Oare nu sunt toate acestea "banalităţi" pentru femei de 50, 60, uneori 35 de ani? Femei care se luptă de tinere cu cancer la sân, cu osteoporoză sau afecţiuni ale inimii şi trăiesc fără speranţa că se vor mai face bine şi de asta nici nu se fac. Şi renunţă la luptă şi la viaţă.

Potrivit tuturor studiilor, supravieţuitorii unor evenimente traumatizante au mai multe şanse să înveţe să trăiască calitativ mai bine şi mai mult. Dar contează enorm felul în care fiecare dintre noi reuşeşte să accepte şi să negocieze cât mai bine cu problemele, stresul, lipsurile şi să vadă părţile bune din viaţa sa. Noi ne controlăm viaţa şi organismul, şi nu invers. Viaţa este cum ne-o facem noi până la urmă. Nu uitaţi de comandant! Şi hrăniţi sufletul! Pe curând!