x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Nopţi albe de show şi business

Nopţi albe de show şi business

de Oana Vasiloiu    |    16 Mai 2010   •   00:00
Nopţi albe de show şi business

Marea criză mondială impune reevalua­rea comportamentelor de consum de mo­dă şi a mentalităţilor, şi acest lucru nu în­seamnă neapărat salvarea din colaps fi­nan­ciar. Înseamnă alte valori, pe alte co­or­donate - înlocuirea celor vechi cu cele adaptate necesităţilor imediate concrete.


Din punctul de vedere al celor care cumpără moda nu mai înseamnă nici "fashion victim", nici "trend" sau "must-have" şi nici snobism sau risipă de brand-uri la vedere. Pentru cei care fac moda înseamnă multă creativitate, sacrificii, depresii, căderi, reveniri, investiţii, experimente şi multe speranţe. De redresare. De menţinere. De rezistenţă.

Pentru modă, lucrurile stau din ce în ce mai prost. Încă din 2008, marile case de design regândesc preţuri, vin cu promoţii şi discount-uri, îşi închid magazine şi îşi depun bilanţurile cu minus. Atelierele celebre de haute couture se apropie de faliment, discutând tot mai nervos despre viitorul incert al croitoriei de lux.

La capitolul cumpărături de design vestimentar, anul trecut a marcat începutul unui capitol (nedorit): al shopping-ului online. Tot mai mulţi clienţi preferă să stea în faţa calculatorului şi să-şi achiziţioneze haine de pe site-urile designerilor, şi nu din butic sau magazine. Tot mai multe case au fost nevoite să dea preţurile jos şi să îşi regândească strategiile de vânzare virtuală. Tot sistemul de shopping s-a simplificat şi s-a restrâns. Cine şi-a permis, a făcut prezentări de modă tradiţionale. Cine a avut vânzări mai bune, a organizat fashion show-uri şi a rămas pe val.

Sub pretextele "cumpăraţi haine de designer, din ultimele colecţii" şi al "apropierii de client", din 2009, editorii revistei Vogue din cele 16 ţări s-au unit în organizarea unui eveniment de anvergură globală, me­nit să facă vânzări instant şi angro pentru a recupera cât mai mult din pierderi şi, sigur, pentru a nu uita că Vogue dă tonul în materie de selecţie de design. O mare petrecere de "fashion" intensiv şi de shopping globalizat organizat în termenii Annei Wintour (căruia i se supun toţi designerii importanţi), în care toţi retailerii care vor să participe plătesc taxa de înscriere ca să poată să intre în lista favoriţilor. "Fashion's Night Out 2009" a fost un imens succes în America. "Am ajutat toţi retailer-ii şi întreaga industrie a modei şi le-am dat o mare oportunitate de afaceri şi celor care deţin hoteluri, baruri, restaurante şi cluburi." (Diane von Furstenberg, preşedinta CFDA). Între orele 7:00 şi 11:00 noaptea, toată lumea "cool" şi cu putere mare de cumpărare a participat la un fenomen de shopping de modă în masă, a urmărit prezentări de modă, a avut ocazia de a vedea live diverse personalităţi, de la designeri de fashion celebri până la fotomodele, actori şi cântăreţi. La numai 15 minute după ora deschiderii, peste 700 de retaileri fost asaltaţi de cumpărători. Revista Vogue America, CFDA (Consiliul Fashion Designer-ilor americani) şi Primăria oraşului New York au anunţat o mai mare desfăşurare de forţe pentru anul acesta. Petrecerea va debuta cu cel mai mare show de modă în aer liber organizat vreodată în New York şi va fi transmis în direct în prime-time special, pe CBS. În cadrul serii, nume celebre ca Donna Karan, Bobbi Brown, Carolina Herrera and Manolo Blahnik, Alex Wang şi Zac Posen vor fi gazdele celor prezenţi pe Fifth şi Sixth Avenue. Într-o nouă isterie de masă, în cele şase nopţi albe ale petrecerii mondiale de fashion se aşteaptă cu nerăbdare ca un număr cât mai mare de oameni să facă shopping, să facă tu­rism şi să cheltuiască astfel cât mai mulţi bani pe care altfel nu i-ar fi cheltuit probabil. Sau, sigur, nu în acest ritm şi nu în acest mod impus, de turmă.   

Dar cât costă un astfel de eveniment şi cât câştigă el? Care este profilul publicului-ţintă în afară de potenţa financiară? Care este miza până la urmă? Imaginea, publicitatea, vânzările? Şi cât este business şi cât cultură a produsului de fashion?

De ce nu mă miră faptul că asemenea eveniment strategic de resuscitare a business-ului de fashion nu este gândit de francezi? Sigur, ei l-au asimilat pentru că nu se putea să facă opinie separată, dar cât de mult le convine acest compromis? Cât de mult li se pare lor că merită? Poate şi pentru că francezii sunt mult mai rafinaţi, dar şi băţoşi când vine vorba despre fashion curat şi de stil. Poate că eticheta nu mai contează nici pentru ei atât de mult în vreme de criză. Deocamdată, americanii se pregătesc de a doua nouă noapte albă a modei, la care Parisul trebuie să răs­pun­dă cu bine la data de 7 septembrie anul acesta.

Programul "Fashion's Night Out": 7 septembrie - Franţa; 8 septembrie - Marea Britanie şi Coreea; 9 septembrie - Australia, Germania, Italia, Portugalia şi Spania; 10 septembrie - India, Rusia şi SUA; 11 septembrie - China, Japonia şi Taiwan; 16 septembrie - Grecia şi Turcia.
Pe curând!

×
Subiecte în articol: jurnal de stil