O ediţie de tranziţie şi de schimb de generaţii

Iaşiul a devenit în luna mai, pentru cîteva zile, capitala neoficială a creaţiei vestimentare româneşti pentru sezonul toamnă-iarnă 2008-2009.

Iaşiul a devenit în luna mai, pentru cîteva zile, capitala neoficială a creaţiei vestimentare româneşti pentru sezonul toamnă-iarnă 2008-2009.

 
Un festival cu tra­diţie, s-ar putea spune, un eveniment care şi-a propus încă de la începuturi nu numai să infor­meze publicul despre tendinţele în modă, ci şi să încurajeze tine­rii designeri.

S-au stabilit, în dulcele tîrg al Ieşilor, liniile de bază pentru toamnă-iarnă 2008-2009? A adus, acelaşi dulce tîrg, surprize creative? La aceste întrebări, ce presupun multiple răspunsuri, s-a încumetat criticul de modă Alin Gălăţescu. “În România, desig­nerii au ajuns aproape speciali­zaţi în colecţii toamnă-iarnă, toamnă-iarnă, toamnă-iarnă. Putem spune că lucrurile comune bîntuie moda românească.

Foarte puţini designeri au adus ceva nou, au explorat teritorii inedite sau au arătat vizi­uni proprii puternice. Mai grav e că toate acestea sînt dublate de un dezinteres profund faţă de lumea modei internaţionale.” Un în­ceput de răspunsuri destul de drastic. Oare e cazul să fim atît de duri, să “categorisim”? Gălăţescu îşi justifică drasticismul: “Nu am simţit la Iaşi decît rareori emoţii profunde, căutări reale, surprize creative, personaje viabile şi poveşti bine spuse. Au existat, din fericire, bineînţeles, şi ex­cepţii”.

 
VIZIUNI. Poate că această lume a modei internaţionale se află într-o stare de spleen şi poate că designerii noştri s-au aliniat acestei stări-curent, dovedind tocmai faptul că sînt interesaţi de ceea ce se întîmplă în afară. “Nu. Majoritatea designerilor noştri sînt preocupaţi de propriile viziuni, călduţe, marcate însă de un fond cultural foarte relativ, o lipsă radicală a reperelor şi o disoluţie absolută a sistemului modei româneşti.

Fiecare încear­că parcă doar să îşi salveze pielea, să amestece comercialul cu semicreativul şi aparenta cultură urbană cu lipsa studiului de specialitate. Cum pot rezulta creaţii autentice în lipsa unui fior crea­tiv, al unei dorinţe de auto­de­pă­şire, al unui sistem operaţional de relaţii cu clienţii şi în interiorul breslei?”. Ar fi cazul să îndulcim tonul, doar vorbim de modă în dulcele tîrg. Prin urmare, nu se poate ca această ediţie a Festivalului de la Iaşi să se fi situat sub nivelul celorlalte ediţii. “A fost o ediţie de tranziţie şi de schimb de gene­raţii. Numele cu­noscute drept creative şi mature ale pieţei româneşti de modă au ales să se axeze pe producţia intensivă (Ana Maria Lungu, Valentina Vidraşcu şi Raviolli) ori pe show-ri individuale sau colective în Bucureşti (Agnes Toma, Carmen Seca­reanu şi Wilhelmina Arz). La această ediţie, debutanţii de acum patru ani, trei ani, doi ani au devenit majoritari, rezultînd o stare de tranziţie spre maturizare stilistică, dar şi o desfăşurare absolut liniştită şi lipsită de incidente a festivalului.” Ok, Ok, totuşi, acest festival a însemnat ceva. “A însemnat o reunire de forţe (mai puţin media), mai degrabă numerice şi investi­ţionale şi mai puţin crea­tive, un maxim relativ al perioadei, dar şi un semnal de alarmă pentru sistemul modei româneşti.

Nu vom putea evolua fără nişte relaţii corecte creaţie-producţie-vînzare şi un suport media autentic. Totul dublat de o încăr­cătură culturală autentică a fiecăruia dintre ei şi o onestitate a propunerilor vestimentare deplină şi fără compromisuri.” Cam greu.

Scurtă radiografie, cîteva colecţii

“Răzvan Ciobanu a ales, ca de obicei, cărări bătute, prezentînd o colecţie de budoire, cu un plus la capitolul calităţii materialelor şi al cusăturilor. Claudia Castra­se a propus un exerciţiu grafic rafinat, Andra Cliţan s-a remarcat prin pantofii cu trei (!) tocuri. George Hojbotă a propus vestimentaţii pentru bărbaţi simple şi coerente. Lucian Pop a dovedit că este unul dintre «povestitorii» modei româneşti (de astă dată a ales «Scufiţa Roşie»). Ludmila Corlăţeanu – debut interesant, o  colecţie sobră, prezentată pe o surprinzătoare muzică de desene animate ruseşti, Lucian Broscăţeanu (de urmărit) a creat cel mai ingenios univers grafic al festivalului, Lena Criveanu a produs colecţia cea mai «dilematică» a festivalului (remarcabil curajul). Şi ar mai fi multe de spus, dar deocamdată atît”, spune Gălăţescu.