Parfum de... Orient

Cele mai multe femei din Cairo sunt la fel de preocupate de imaginea de sine sau poate chiar mult peste cele din Paris. Cele din high-class, puţine, într-adevăr, sunt fashionable până în măduva oa­se­lor, multe dintre ele, obsedate de Europa, renunţând la acoperirea chipului şi trupului.

Machiajul acestora este impecabil, părul, pielea, zâmbetul, atitudinea - toate sunt comparabile cu cele ale doamnelor din Paris. Cele mai multe dintre aceste femei nu ies din casă dacă nu sunt machiate şi mai ales dacă nu au părul tratat, spălat şi aranjat. Au un cult aparte şi pentru îngrijirea feţei folosesc creme şi uleiuri speciale cu protecţie strictă împotriva soarelui, a vântului şi a poluării. Aceste femei folosesc şi Guerlain, Chanel sau La Prairie, dar au rămas fidele anumitor ingrediente specific orientale.

De exemplu, în saloanele cosmetice se fac tratamente speciale pentru păr cu anumite produse care conţin keratină sau se fac şedinţe speciale de câte două ore şi jumătate de exfoliere, băi marocane şi masaje. Procedeele sunt foarte diferite faţă de cele din Europa. În Cairo există hair-stylişti şi make-up artişti remarcabili. Produsele folosite sunt naturale. Uleiurile de corp şi parfumurile arăbeşti conţin 100% ingrediente naturale şi sunt producţie proprie.

Din păcate, pentru francezi şi pentru toate casele mari de modă care fac milioane de euro din parfumuri, este un adevăr faptul că în spatele acestei industrii se află cantităţile de extracte din plantele, florile şi copacii din Egipt, esenţele pe care le cumpără de aici la preţuri mici comparativ cu profiturile pe care le fac prin comercializarea produselor aditivate şi alterate cu ingrediente sintetice.

OUDH
Un alt argument este faptul că toate esenţele rare din parfumerie: ambra, pachouli, moscul, mirul, vanilia, scorţişoara, iasomia egipteană, toate mirodeniile provin din această regiune geografică şi e normal ca şi cererea să fie mare. Dar ce fac europeniiĂ Practic, dintr-un parfum în care ar trebui să se găsească esenţă pură în proporţie de 70%-80%, rămâne o cotă de 20%, care se comercializează în cât mai multe sticluţe, pentru a creşte exponenţial veniturile marilor case.

Când am intrat într-una dintre parfumeriile din Cairo, am descoperit cu stupoare faptul că toate notele de bază pentru parfumurile „celebre" şi comerciale sunt făcute aici, existau deja în sticluţe frumos decorate, specifice locului, şi doar că nu scria pe ele: „Dune", „Amarige", „Poison", „Poeme"... Un parfumeur egiptean connaisseur mi-a ţinut, timp de o oră şi jumătate, o lecţie de istoria parfumurilor, demonstrându-mi apoi cum baza tuturor parfumurilor franţuzeşti, cele făcute pentru mass-market pleacă din materia primă culeasă din Egipt sau din Africa.

Eu nu mai port de mult parfumuri cu nume sonore, faimoase şi comerciale, am început să folosesc şi să expe­rimentez parfumeria de nişă, adică liniile personale ale parfumierilor, create în la­boratoarele proprii. Acestea sunt singurele care păstrează proporţia de 80% de esenţă naturală. Tot atunci, am aflat despre „oudh", esenţa miraculoasă, extrem de puternică folosită în parfumeria arabă.

Oudh-ul se extrage de pe scoarţa copacilor Aqui­la­ria şi este o răşină aromată secretată de aceştia ca reacţie de apărare îm­po­tri­va unor insecte parazitare. Acest miros este gă­sit numai în anumite combinaţii în parfumeria arabă şi are proprietatea de a se menţine extrem de intens pe piele. Este ca un drog. Pentru Europa, cererea pentru parfumuri din „oudh" nu este mare, pentru lumea arabă este obişnuit, este mirosul specific, pe care îl întâlneşti şi îl recunoşti oriunde.

Ca o concluzie tristă, poate, pentru împătimiţii de Paris, toată industria parfu­meriei şi a hainelor de pe excentricul şi faimosul catwalk parizian este „supusă" şi dependentă în cea mai mare măsură de materia primă provenită din Orientul Mijlociu şi din India. Parfumurile, aromele, mirodeniile, sticla, pielea, bumbacul, inul, materialele textile fluide din fibre naturale, ingredientele pentru industria farmaceutică, toate sunt cumpărate la preţuri infime comparativ cu preţurile ucigătoare la care ajung pe rafturile marilor boutiqe-uri de lux din capitalele modei europene.

Dacă pentru francezi, totul vine de-a ga­ta din Orient, pentru Egipt totul se produce ca materie primă şi se con­stru­ieşte acolo, la faţa locului. Resursele sau sursele europenilor vin din această par­te a lumii arabe, care are şi a ştiut să-şi valorifice potenţialul la maxi­mum. Eco­no­mia de piaţă şi societatea de consum înfiorător de nesătulă, însă, au stopat din naturaleţea şi particularităţile multor produse care sunt cumpărate la preţuri fabulos de mari numai pentru că sunt vândute de pe rafturile unor case ca Givenchy, Hermes sau Gucci. Dar să fim realişti! Suntem noi nişte impostori, este doar un sens normal al economiei globale sau este business şi atât?