Urâţenia se vinde bine!

Într-unul dintre magazinele gen boutique din Bucureşti, spaţiu minunat amenajat şi în care am găsit ţinute ale designerilor francezi mai puţin comerciali, există ceva care strică tot.

Un colţ cu rafturi pe care sunt expuse nişte „piese" din alt film, nişte orori pe post de accesorii, gablonţuri din plastic şi sclipici (de marcă!) pe care, oricum, niciodată nu le-ai putea purta la ţinutele pe care le poţi cumpăra de acolo. Că, dacă o faci, e o problemă. De stil! Deci, alăturarea m-a făcut, sincer, să nu mai trec pe acolo, pur şi simplu, nu mi-a plăcut când vânzătoarea a încercat să îmi vândă din acele terifiante bijuterii, după ce a văzut selecţia de haine pe care am făcut-o. Am fost amabilă şi am ascultat-o. Strategia de marketing era bazată pe faptul că Paris Hilton, Gwen Stefani şi Madonna au purtat aşa ceva şi că e o modă în America şi că de asta şi costa atât. Cât? Păi, un colier cu un medalion din plastic înfaţişând un cap de pisică cu o fundă între urechi, pe care mai şi scrie „Hello, Kitty!" (vezi foto) costă între 250-450 de lei (depinde de cât de mult străluceşte). Ah, nu! Era contra firii să privesc aşa ceva, era dureros să mai intru iar acolo şi să revăd acele produse oribile. Mi-a rămas în cap chestia cu „Hello, Kitty!" şi încercam să mă gândesc la mademoiselle Chanel într-un costum sau într-o rochie impecabilă şi purtând pe lângă şiragul de perle o broşă înfiorătoare, o mostră cumplită de antidesign pentru orice perioadă artistică. Nici măcar avangardistă sau post-postmodernistă.

Intenţia articolului nu este, în nici un caz, de a face antireclamă acelui magazin, dimpotrivă, mi-a plăcut şi am cumpărat de acolo, de aceea nici nu îi dau numele, dar m-am gândit că proprietarul sau cine a făcut selecţia mărfii a greşit, în sensul că şi boutique, şi french, şi haine elegante pentru un anumit target rafinat şi plastic roz (scump) NU MERG împreună! Ca să nu fiu repezită în concluzii sau, cumva, depăşită (!), am căutat pe net acele „chestii", le-am găsit, am văzut cine le face şi ce alte colecţii mai există şi am văzut şi cine poartă. Da, Madonna a purtat o dată sau de două ori nişte agrafe sau o broşă, Cameron Diaz, o agrafă o singură dată, la Oscar-uri în 2002 şi, într-adevăr, Paris Hilton poartă zilnic şi le mai şi co­ecţionează. Ce pretenţii stilistice am putea avea de la păpuşa Barbie a Americii, oricât de mulţi bani ar avea?!? Şi de ce să o mai şi copiem?

Estetica urâtului
Dacă mă gândesc puţin istoric, îmi dau seama că nu am dreptate. În artă, există o lucrare a lui Karl Rosenkranz, „Estetică a urâtului" (v-o recomand), în care este abordată ştiinţific prezenţa urâtului în artă, ridicându-l la rang oficial de teorie sau categorie estetică. Umberto Eco a scris atât de complet despre „urât" ca modalitate de exprimare artistică. Picasso a pictat urât, dar a devenit atât de valoros şi apreciat, s-au scris studii aprofundate despre acest fenomen, iar subiectul este interesant şi merită meditat asupra lui. Jean Cocteau spunea că „arta produce lucruri urâte care, de cele mai multe ori, devin frumoase în timp". Dar tot el continua: „Moda însă produce lucruri frumoase care devin urâte în timp". Lucrurile dege­nerează, creatorii adevăraţi ai modei au murit, au fă­cut începutul, au rămas designerii, continuatorii unui spirit şi ai unor forme de exprimare din trecut. Din nevoia de originalitate şi de înfrumuseţare prin reînnoire, lucrurile sunt urâţite sub semnături care devin celebre, iar scopul pur co­mercial duce la ade­vărate dezastre estetice şi stilistice.

Inesteticul se vinde, dar...
Într-o rapidă retrospecţie, mi-au venit în minte câteva dintre cele mai urâte lucruri văzute recent, care continuă să se consume într-un sistem „de turmă" incredibil. De exemplu, oribilele cizme ciorap de la UGG Australia (un brand care vinde produse foarte bune calitativ, din piele întoarsă de miel). Cizmuliţele clasice UGG cu blăniţă înauntru care se poartă pe piciorul gol pentru că ţin foarte cald sunt foarte hazoase şi casual chic dacă sunt purtate cores­punzător (mi-am achiziţionat şi eu, e ca şi cum ai ieşi iarna în papuci pe stradă), dar modelul de anul trecut, gen ciorap tricotat à la bunica este absolut îngrozitor, nici feminin, nici practic, este un ciorap cu talpă care deformează laba piciorului şi îngroaşă glezna şi gamba total dizgraţios. Recunosc, mi-am luat şi eu o pereche de pe net, pentru că în poză arătau bine. Am încercat să le port, nu am reuşit. Am văzut multe perechi de acest gen în România, purtate cu jeansii prea largi, chinuit băgaţi în ele (nici­odată) şi le-am compătimit pe acele fete pentru că ştiu că şi le-au luat doar pentru că aşa au văzut că e „trendy" sau mai ştiu eu cum. Preţul lor este de 120 de USD (de pe net) şi plus transport ajung la 140/150 USD, dar în Viena, de exemplu, în magazin, le-am văzut cu 190 de euro. Este incre­dibil ce stupid de urâte lucruri îşi pot cumpăra oamenii în ziua de astăzi. Şi unele nu sunt urâte. Sunt colosal de urâte! Şi asta numai pentru că sunt brand. Cum ar fi noul model  de automobil Fiat 500 Barbie (!), roz lăcuit, cu mii de strasuri montate pe geamurile la­terale, pe jante, pe portieră şi, mai ales, în interior. Arată aşa, ca o bomboană fondantă, ca o dulcegărie inutilă, după părerea mea, pentru industria automobilelor. Adevărul e că ar arăta perfect cu o blondă înăuntru, care trebuie, neapărat, să poarte bijuteriile acelea din plastic cu chip de pisică. Dar să vă spun de piesa-cheie în materie de automobile de marcă. Şi cea mai scumpă! Este Rolls Royce-ul Phantom plin de multicolorul logo animat semnat de designerul Murakami pentru Louis Vuitton şi este achiziţionat de Prinţul Marcus von Anhalt, un prinţ foarte bogat, dar fără faimă. Până acum..

Şi, aşa, ca o cireaşă de pe tort, trebuie să vă spun şi despre „Lepidoptera", un fotoliu obiect de artă înfricoşător, semnat de designerul Simeone LeAmon, premiat recent cu 30.000 USD la Concursul de design contemporan „NGV Cicely & Colin Rigg" din Australia, premiu dat de un profesor doctor celebru de la Facultatea de Design şi Arhitectura din Sydney. Paradoxul enorm este faptul că obiectul se află expus într-un muzeu, la National Gallery Victoria, cu scopul de a fi  privit (şi vândut mai târziu la un preţ fa­bulos) şi, în acelaşi timp, fotoliul se află printre cele 14 cele mai urâte designuri de produs din lume! Adică e genial, este premiat şi pentru frumuseţe, şi pentru urâţenie în acelaşi timp. Sunt curioasă cine îl va achiziţiona. Promit că voi afla şi vă voi spune!