x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Finala de Popularitate „Next Star”: acrobații și pantomimă, teatru de umbre, gimnastică ritmică și gastronomie

Finala de Popularitate „Next Star”: acrobații și pantomimă, teatru de umbre, gimnastică ritmică și gastronomie

07 Dec 2016   •   18:03
Finala de Popularitate „Next Star”: acrobații și pantomimă,  teatru de umbre, gimnastică ritmică și gastronomie

Cei mai populari copii din România urcă joi, 8 decembrie, de la ora 20.30, pe scena de la “Next Star”, în Finala de popularitate a celui de-al șaptelea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru.

13 copii și trupe cu aptitudini deosebite în diverse domenii vor încerca să-i impresioneze pe cei de acasă cu demonstrații dintre cele mai spectaculoase, de la circ și pantomimă, la teatru de umbre, gimnastică ritmică și gastronomie.

Telespectatorii Antenei 1 vor decide câștigătorul Trofeului de popularitate și al premiului de 5.000 de euro, votându-și preferatul la sms 1272. Jurații Alina Eremia, Dorian Popa, CRBL și Pepe vor avea de această dată doar un rol consultativ.

“Popularitatea e a publicului și e mai importantă decât oricare altă alegere. Publicul contează cel mai mult. Cel mai bun exemplu este Iglesias. La “Cerbul de Aur” n-a luat nici un premiu din partea juriului. Apoi a devenit un star mondial”, spune Dan Negru, prezentatorul show-ului.

70 de copii vor urca joia aceasta pe scena de la “Next Star”, în Finala de Popularitate a celui de-al șaptelea sezon al emisiunii. În marea competiție vor intra: trupa Just Us, formată din șase copii cu deficiențe de vorbire și auz, din Craiova, care vor susține un număr de dans modern, Ștefania (5 ani), din Bistrița, care va interpreta un mare hit din repertoriul legendarei trupe Queen, Loren (14 ani), din București, care a pregătit un număr de circ din care nu vor lipsi acrobațiile și nici animalele exotice ca varanul și pitonul. 20 de majorete, cu vârsta între 10 și 13 ani, din Galați, vor dansa pe scena de la “Next Star” sub numele Funky Dance și șase fetițe, între 6 și 8 ani, din București, adică UNEFS, vor arăta cât de bine execută mișcările de gimnastică ritmică. Andrei (14 ani, din București) va face o demonstrație de gătit, ajutat de Chef Patrizia Paglieri, Narcisa (5 ani, com. Păltinoasa, județul Suceava) va cânta muzică populară, pe când Ioana și David, cei doi copii din trupa Shadows, vor aduce pe scena de la “Next Star” teatrul de umbre. Trupa Amadeus, formată din 14 fetițe din București, și Mini Vogue, în componența căreia se află alte 15 fetițe, au pregătit două dansuri speciale, Angel (5 ani, Baia Mare) și Raisa (12 ani, Tg. Mureș) vor cânta cum știu ei mai bine două melodii de top, în timp ce Catrinel (10 ani, Rm. Vâlcea) vine cu un nou număr de pantomimă.

CLICK PE POZĂ, PENTRU GALERIE FOTO

Cine va fi câștigătorul finalei de popularitate „Next Star”, telespectatorii vor vedea și vor decide joi, 8 decembrie, de la ora 20.30, numai la Antena 1.

×