x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby 3 metode să-ți protejezi mâinile la antrenament

3 metode să-ți protejezi mâinile la antrenament

20 Mar 2023   •   13:51
3 metode să-ți protejezi mâinile la antrenament

În timpul efortului fizic, este esențial să poți folosi aparatele în siguranță, iar atunci când activitatea ta implică ridicarea de greutăți, mâinile sunt cele mai expuse. Odată accidentate, antrenamentul devine dificil și dureros. Din fericire, există mai multe modalități pentru a-ți proteja mâinile când te antrenezi intens.

Alege mănușile potrivite

Dacă mergi frecvent la sala de sport și ești obișnuit cu antrenamentele de forță, va trebui să-ți cumperi manusi sala pentru a evita alunecarea greutăților ridicate și pentru a preveni formarea calusurilor. Unul dintre cele mai ușoare moduri de a împiedica accidentările este să  investești într-o pereche de mănuși de calitate. De fapt, acestea ar trebui să fie un accesoriu esențial în echipamentul tău fitness. Mănușa perfectă se potrivește exact mărimii tale, astfel încât să nu împiedice prinderea și să nu limiteze aria de mișcare a mâinii și a degetelor.

 

Mănușile pentru antrenament acoperă palmele și protejează mâinile când intră în contact cu bara sau cu ganterele. Igiena este un motiv în plus pentru care ar trebui să le porți. În sala de fitness intră multe persoane care ating aparatele, iar prosopul și mănușile te pot proteja de infecții. Mănușile care au partea interioară cauciucată sunt ideale pentru ridicarea de greutăți în siguranță.

Folosește cu grijă echipamentul cu care lucrezi

 

Fii atent la orice lucru pe care îl faci și care presupune ridicarea obiectelor grele sau exercițiul la aparate. Evită să stai cu mâinile descoperite și asigură-te că nu porți îmbrăcăminte prea largă sau bijuterii care te-ar putea incomoda. Atunci când locul tău de muncă este într-o sală de forță sau dacă mergi acolo regulat, poți preveni accidentarea utilizând, în lipsa mănușilor, praful de cretă. Folosirea cretei va asigura o prindere mai bună a greutăților, reducând transpirația palmelor. Singura problemă la utilizarea cretei este că îți va usca pielea. Însă, este benefică pentru mișcările rapide și repetitive.

 

O altă metodă prin care poți evita formarea calusului este să te asiguri că ai o tehnică bună și corectă de ridicare a greutăților. Prin prinderea greșită a barei, se pot produce numeroase calusuri pe palme, care se pot crăpa și rupe, motiv pentru care antrenamentul tău nu va da acel randament pe care ți l-ai propus.

Îngrijește-ți mâinile pentru un aspect cât mai plăcut

 

Dificultatea antrenamentului nu ar trebui să se citească pe mâinile tale. Hidratarea este o parte importantă din rutina ta de îngrijire a pielii. Când pielea este uscată, funcția de barieră protectoare este afectată, făcând-o mai vulnerabilă agenților nocivi. Menținerea mâinilor hidratate este esențială pentru sănătatea și aspectul pielii. Dacă ai ulei de cocos în casă, ia în considerare utilizarea acestuia pentru a hidrata și calma pielea aspră de pe mâini.

 

Potrivit unui studiu din 2019 publicat în Journal of Traditional and Complementary Medicine, uleiul de nucă de cocos are proprietăți antiinflamatorii și alte beneficii pentru protecția pielii, care pot menține mâinile sănătoase și puternice. Uleiul de cocos este însă gras, așa că ar fi bine să-l aplici înainte de culcare pentru a evita să lași urme pe obiectele atinse. În timpul zilei folosește o cremă hidratantă pe bază de apă, de fiecare dată când te speli pe mâini.

 

La sala de sport, îți poți răni mâinile cu ușurință, iar impactul poate dura luni. Unii oameni se pot accidenta nu doar din cauza neatenției, ci pentru că nu folosesc un echipament potrivit întotdeauna și acesta este un motiv suficient pentru a face din siguranța mâinilor o prioritate în orice activitate.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

×