x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby De la rafting, la cucerirea Everestului

De la rafting, la cucerirea Everestului

de Oana Portase    |    05 Mai 2016   •   13:38
De la rafting, la cucerirea Everestului

Într-un colț frumos al României, într-o vale la poalele munților, mai mulți iubitori de natură au pus bazele Transilvania Adventure. Totul pentru a împărtăși cu turiștii distracția și adrenalina pe care le pot oferi locurile care ne înconjoară și care merită descoperite.

„Transilvania Adventure înseamnă aventură, adrenalină, locuri faine, despre care habar nu aveai că există, Transilvania, România noastră frumoasă, voie bună. Totodată, Transilvania Adventure mai înseamnă siguranță și profesionalism. Iar toate aceste lucruri se învârt în jurul unei singure persoane, cea care a creat brandul nostru. Este vorba despre Sorin Sanda, soțul meu, salvator montan, fost campion al României la alpinism și escaladă, care are la activ, împreună cu sportivii antrenați de el, 93 de medalii naționale și internaționale în alpinism și escaladă, un loc 5 în Europa la Campionatul European de Salvare Urbană Grimpday și multe raliuri Salvamont câștigate. Cu noi poți face rafting, canyoning, alpinism, escaladă, speologie, zbor cu parapanta, scufundări, stand up paddle boarding, schi de tură, schi alpin, expediții pe vârfuri de peste 4.000 de metri, tir cu arcul, trekking cu rachete de zăpadă. Avem tot felul de programe pe care le putem personaliza după preferințele grupurior de turiști”, ne povestește Anamaria Sanda, jurnalist și coordonator al departamentului de marketing de la Transilvania Adventure.

Weekend-uri pline de adrenalină

Activitățile oferite de cei de la Transilvania Adventure sunt cât se poate de variate și pentru ca totul să fie perfect, indicat ar fi să mergeți cât mai mulți. „Oferim toate activitățile prezentate pe site-ul nostru, însă ei trebuie să știe că e greu să faci rafting cu două persoane în barcă. Ideal ar fi să fie cel puțin 6 persoane. Iar pentru celelalte activități nu sunt probleme legate de numărul de persoane, dar se creează un tarif de VIP, în funcție de ceea ce dorește să facă, fiindcă acest gen de activități se adresează în special grupurilor”, ne mai spune Anamaria Sanda.

Pregătește-ți bocancii pentru aventura vieții tale

Transilvania Adventure nu înseamnă aventură doar în România, ci și pe cei mai înalți munți din lume. În fiecare an, iubitorii de senzații tari pot merge alături de cei de la Transilvania Adventure în expediții de neuitat. „Pentru această vară avem Monte Rosa, o expediție ce include șapte vârfuri de peste 4.000 de metri, de fapt o repetiție a aventurii de anul trecut, care a fost un succes. Mai avem alte șapte vârfuri de peste 4.000 de metri în jurul Matterhornului și încă o expediție pe Mont Blanc. Avem 195 de vârfuri de peste 4.000 de metri în Europa. Ne-am propus ca noi să ajungem pe toate, alături de clienții noștri. Tot pentru această vară avem programele de aventură pe Tara, al doilea canion din lume după Marele Canion din Statele Unite. Este la numai o zi de mers, iar Bosnia și Muntenegru, locurile în care vom face rafting, canyoning și trekking (adică drumeții), sunt două țări superbe, sălbatice, care merită văzute măcar o dată în viață. Mai plănuim o excursie cu velierele în Marea Adriatică, lucrăm acum la pachetele acestea, combinate cu raftingul din Muntenegru”, mai spune Anamaria Sanda. Cine vrea să ajungă pe Monta Rosa în această vară nu mai are mult timp la dispoziție, pentru că înscrierile sunt pe final. Rezervările la refugiile de altitudine se fac cu câteva luni înainte, ne explică Anamaria. Turiștii trebuie să achite un avans pentru rezervare, iar restul plății se face în momentul începerii activităților, în cazul expedițiilor în străinătate. Pentru activitățile din țară se percepe un avans cu cel puțin 10-15 zile înainte, iar pentru multinaționale se negociază cu fiecare în parte. Ofertele se personalizează în funcție de activități și mărimea grupului. Prețurile diferă foarte mult de la caz la caz.

Expediții de neuitat

Muntele îi leagă întotdeauna pe oameni, iar astfel de expediții nu sunt chiar ușoare, ca o plimbare în parc. Acolo sus oamenii depind unii de alții, se leagă prietenii și se cuceresc noi culmi. O astfel de expediție te îmbogățește cu multe amintiri prețioase. „Anul trecut, la întoarcerea de pe Monte Rosa, unul dintre turiștii noștri a început să plângă atunci când și-a luat la revedere de la ceilalți din grup, oameni pe care îi cunoscuse cu câteva zile înainte. S-a închegat o relație frumoasă între ei și plănuiesc următoarea aventură alături de noi în aceeași formulă. Avem clienți care ne-au devenit prieteni buni. Iar pentru mine, personal, Transilvania Adventure înseamnă evoluția ca om. De la o femeie căreia îi era frică să calce pe potecă, am ajuns să practic toate activitățile noastre, am ajuns prin locuri în care nu credeam vreodată că aș fi fost în stare și am învățat să iubesc munții, natura, mișcarea, să îmi dau seama că viața e despre experiențe și nu despre lucruri. Toate astea cu ajutorul soțului meu și al colectivului de la Transilvania Adventure, toți băieți faini, pregătiți, unul și unul. Plus că sunt singura femeie din echipă, fiindcă au și ei nevoie de cineva care să plimbe hârtiile dintr-o parte în alta, să mai scrie un status, să mai posteze o ofertă și alte lucruri care țin mai mult de partea de secretariat și promovare. Și ei sunt oameni activi, nu au prea mult timp de stat pe Facebook și pe internet”, povestește Anamaria.

Cine poate ajunge pe Everest

Everestul a devenit o zonă de interes chiar și pentru persoanele care nu merg pe munte prea des. Și românii par tot mai atrași de Everest. „Este o zonă despre care nu mulți oameni au informații, iar interesul va crește în funcție de informațiile prezentate, care să arate că ok, nu faci vârful Everest, dar poți vizita locuri extraordinare, cu tradiții fantastice. Prima condiție pentru a veni alături de noi este să îți dorești. A doua condiție este să fi umblat prin munții României, fiindcă nu este foarte greu ceea ce includ programele noastre, însă trebuie să ai o pregătire în spate, mai ales din cauza altitudinii înalte, la 5.600 m”, explică Anamaria Sanda, pentru Jurnalul Național.

 

Activități Transilvania Adventure (martie - noiembrie)

● Rafting – 45 euro/pers ● Stand Up Paddle – 10 euro/pers

● Canyoning+tiroliană+rapel – de la 20 euro/pers

● Parapantă – 55 euro/pers

● Escaladă pe stâncă sau pe panou artificial – 7euro/pers/oră/artificial și 10 euro/pers/h/stâncă

● Speologie – de la 10 euro/pers

● Alpinism – 38 euro/pers/zi

● Tiroliană – 7 euro/pers

● Rapel – 5 euro/pers

● Trekking/hiking – 20 euro/pers/zi

● Tabere de supraviețuire și auto salvare

● Foto-vânătoare – 20 euro/pers/zi

● Team-building-uri corporate

● Concursuri de aventură corporate

×
Subiecte în articol: Transilvania Adventure