x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Unde putem juca Beach Volley

Unde putem juca Beach Volley

de Oana Portase    |    13 Iun 2016   •   08:30
Unde putem juca Beach Volley

Pregătiți-vă costumele de baie și protecția solară pentru că oficial este vară, iar plajele sunt încălzite pentru distracție. Vine perioada vacanțelor și a relaxării, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la mișcare. Dacă tot suntem pe o plajă, putem încerca să ne punem sângele în mișcare la o partidă de volei. Beach Volley, așa cum este cunoscut în toată lumea, este un sport distractiv, care poate fi jucat alături de prieteni. Însă puțin știu că voleiul de plajă este de fapt un sport olimpic. Din păcate, în țara noastră, nu este atât de popular, dar și în acest sport avem campioane care muncesc din greu.

Am stat de vorbă cu Horia Cardos, membru în comitetul director al Federației Române de Volei. Cardos răspunde de voleiul de plajă și de marketing în cadrul acestui comitet. De asemenea, Horida Cardos este președintele UVT Agroland, clubul care organizeaza CEV Beach Volleyball Satellite Timișoara. El spune că, în total, în țară avem undeva la 100 de jucători la seniori și senioare.

Fetele, în prim-plan

În ultimii ani, sportivele românce au avut mai multe realizări. Adelina Ungureanu din Timișoara, în vârstă de 16 ani, și Andra Artin au obținut locul 9 la Campionatul European U18 în 2014. Tot Adelina Ungureanu împreună cu Adriana Melnciuc, în vârstă de 18 ani, au obținut locul 9 la Campionatul European U22 în 2015. Beata Vaida, în vârstă de 19 ani, din Satu Mare, și Adriana Matei, în vârstă de 18 ani, au obținut locul 5 la Campionatul Mondial U20 în 2016. Româncele mai au în palmares numeroase medalii de aur, argint și bronz la campionatele balcanice.

Beach Volley a apărut undeva prin anul 1915 pe plajele Waikiki din Hawaii, unde a avut loc prima manifestație de acest fel. Oficial, volei de plajă s-a jucat pe plajele din Santa Monica, California, în anul 1930. Pe atunci, acest sport era jucat doar de bărbați, însă în 1958 are loc și primul Open feminin. În 1996, voleiul de plajă devine sport olimpic. În România, primul turneu de Beach Volley a avut loc la Constanța, în anul 1993.

Diferențele dintre volei de sală și cel de plajă

Horia Cardos spune că voleiul de plajă este mult mai greu față de cel practicat în sală. Mișcarea în nisipul fin este mai dificilă, iar vântul poate redirecționa mingea într-un mod neașteptat. Mai mult, competițiile au loc pe timp de vară, în soare, la temperaturi ridicate, care pot afecta organismul sportivului. Spre deosebire de voleiul clasic, la voleiul de plajă echipele sunt formate doar din doi jucători, terenul este mult mai mic, chiar și fileul este lăsat ceva mai jos față de cel din sală. Sportivii trebuie să poarte costume de baie sau șorturi, tricouri și șepci. Jucătorii mai au voie să poarte ochelari de soare, însă pe propria răspundere. În Beach Volley, nu există înlocuiri ale jucătorilor. În rest, regulile din Beach Volley sunt asemănătoare cu cele ale voleiului clasic.         

Cine poate practica Beach Volley

Spre deosebire de alte sporturi, copiii nu trebuie să meargă la pregătiri de la vârste foarte fragede. “Inițierea se face la vârsta de 10-11 ani. Nu sunt interdicții. Copilul trebuie să aibă calități motrice, viteză, îndemânare și intuiție”, explică Horia Cardos. Agroland Timișoara este locul unde se antrenează sportivele din Timișoara, un spațiu deschis pentru marele public doar în anumite perioade, spune Horia Cardos.

Ce facem iarna

În unele zone ale țării, există spații închise destiate special pentru antrenamentele de volei de plajă, însă majoritatea sportivilor se pregătesc în timpul iernii în sălile clasice de volei. “În România, majoritatea sportivilor joacă și volei în sală, și volei de plajă. Însă ideal ar fi ca după vârsta de 17-18 ani să se decidă în ce direcție vor să meargă”, mai spune Horia Cardos. Voleiul de plajă nu este un sport costisitor, însă cei care vor facă performanță sunt nevoiți să facă și anumite sacrificii. “Pentru jucătorii cu aspirații internaționale, sezonul de iarnă trebuie petrecut în țări cu climă mai caldă, cum ar fi Turcia, Grecia sau Amercia de Sud. Adică e mult mai costisitor pentru ei”, spune Horia Cardos, membru în Consiliul Director al Federației Române de Volei.

Dacă nu vreți să mergeți la un club pentru a juca volei de plajă, opțiunea mai simplă se află în magazinele sportive. Un fileu pentru volei de plajă, care se poate monta și în iarbă, costă undeva la 200 de lei, iar prețul unei mingi de volei pornește de pe la 70 de lei. De asemenea, majoritatea parcurilor acvatice din țară s-au pregătit și la acest capitol. La Divertiland, se află cea mai întinsă plajă din București, de peste 8.000 de metri pătrați de nisip fin. Anul trecut, Divertiland a găzduit Campionatul Național de Volei pe Plajă, organizat de Federația Română de Volei, pentru cadeți și juiori. Și anul acesta, la sfârșitul lunii iunie, la Divertiland vor avea loc două turnee de volei pe plajă.

Timișoara se pregătește de volei intens

Cel mai mare turneu internațional de volei pe plajă din România se ține anul acesta la Timișoara, în perioada 6-9 iulie. Până acum, 36 de echipe feminie s-au înscris în competiție. Româncele noastre vor începe antrenamentele zilnice pe 13 iunie, până la data începerii turneului. CEV Satelite se va desfășura pe plaja amenajată în Parcul Rozelor din Timișoara și are premii totale în valoare de 7500 de euro.

CLUBURI DE BEACH VOLLEY ÎN ȚARĂ

Constanța

Timișoara

Cluj-Napoca

București

Oradea

Satu Mare

Arad

×
Subiecte în articol: Beach Volley