x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber În emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani”, difuzată luni, 2 mai, de la 08:00, Horia Brenciu vrea să le ia locul matinalilor

În emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani”, difuzată luni, 2 mai, de la 08:00, Horia Brenciu vrea să le ia locul matinalilor

25 Apr 2016   •   08:35
În emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani”, difuzată luni, 2 mai, de la 08:00, Horia Brenciu vrea să le ia locul matinalilor

Răzvan şi Dani le dau întâlnire telespectatorilor în a doua zi de Paşte, de la ora 08:00, într-o ediţie specială a emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani”. Este deja tradiţie ca în zi de sărbătoare, invitat de onoare să fie nimeni altul decât Horia Brenciu, alături de orchestra sa. Horia nu doar că va prezenta emisiunea cot la cot cu matinalii, ba chiar va încerca, cu orice chip, să le ia locul.

Răzvan nu a ratat ocazia să îi atragă atenţia: „Ai venit atât de des, că te-am putea trece la întreţinere!”, a glumit matinalul. Juratul „X Factor” nu a venit singur, ci însoţit de cele două superbe domnişoare, Julie Mayaya şi Adina Răducan, câştigătoarea „X Factor” 2014. Printre invitaţii care le mai calcă pragul îndrăgiţilor matinali se numără Oana Sârbu, care va susţine un mic recital alături de Horia Brenciu şi orchestra, Lidia Buble, Nelu Ploieşteanu şi Mihai Constantinescu, dar şi îndrăgiţii chefi Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu.

Într-o asemenea zi, o bătaie cu ouă nu putea lipsi: „Câte ouă s-au spart nu vom şti, dar câştigători suntem cu toţii!”, a povestit amuzat Horia Brenciu. Întocmai ca la „X Factor”, artistul va încerca din nou să îl însoare pe Dani, de data aceasta cu Julie. „Mă tem de un singur lucru: să nu mă strigi cu vocea asta să vin la masă sau să duc gunoiul!”, a mărturisit Dani, completând că vocea lui Julie e probabil una dintre cele mai puter-nice voci din România.

Celor trei chefi, băieţii le-au pregătit o mulţime de provocări: de la momente muzicale şi până la prezentarea buletinului meteo, şi nu orice fel de buletin meteo, ci unul culinar. Momentul culmi-nant va fi cel în care cei trei vor trebui să ducă, legaţi la ochi, câte o tavă cu pahare pline cu apă, pe un traseu prestabilit. Cine va învinge telespectatorii vor afla urmărind ediţia specială „Neatza cu Răzvan şi Dani”, difuzată pe 2 mai, de la 08:00, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: razvan si dani