x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ”Insula Iubirii”, lider de audiență! Peste un milion de români au urmărit cu sufletul la gură momentul în care Andreea și Gabi au plecat acasă

”Insula Iubirii”, lider de audiență! Peste un milion de români au urmărit cu sufletul la gură momentul în care Andreea și Gabi au plecat acasă

02 Oct 2018   •   14:01
”Insula Iubirii”, lider de audiență! Peste un milion de români au urmărit cu sufletul la gură  momentul în care Andreea și Gabi au plecat acasă

Cea de-a zecea ediţie a celui de-al patrulea sezon “Insula Iubirii”, difuzată luni seara, între orele 19.59-23.16 la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicul comercial din mediul urban.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 7,8 puncte de rating și 20,8% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 6,2 puncte de rating şi 16,4% cotă de piaţă. În minutul de aur, 20.30, 1.118.000 de milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1!

Dezbaterea a continuat apoi alături de ispitele George, Cristian și Nicoleta la emisiunea ”Xtra night show”, care de asemenea a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național.

În plus, Antena 1 a fost lider de audiență și în prime time, intervalul 19.00-23.00, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cu o audiență medie de 7.1 puncte de rating și 19.6 cotă de piață.

În ediția de luni seara, visul frumos s-a încheiat brusc pentru Andreea și Gabi, care au fost treziți la realitate și puși să își înfrunte problemele grave din viețile și relația lor. La Minitel, visul Andreei a continuat cu o petrecere de nuntă ca la carte, cu hore și chiuituri, iar toate concurentele au continuat să îi încurajeze Andreei aceste comportamente, doar pentru ca apoi să se declare contrariate de reacțiile ei.  

În acest timp, Purimuntra s-a instalat panica după ce în toiul nopții Gabriel s-a aruncat în apele oceanului, ca urmare a unei zile în care gândurile sale au fost împărțite între nefericirea trăită alături de iubita sa și sentimentul de inferioritate pe care îl are lângă Eugenia. ”Am niște temeri, niște atacuri de panică, fobii... Îmi fac scenarii în cap, niciodată nu văd ceva bun. Dacă experiența aceasta nu mă va schimba în niciun fel, atunci e grav...”, a mărturisit acesta. Refugiat în alcool, Gabi a fost rupt de grup și de lângă pahar chiar de Eugenia, care a încercat fără succes să îl ajute să își revină. Discursul lui a continuat însă să fie lipsit de noimă și extrem de vulgar, apoi a țâșnit în apele oceanului în speranța că își va reveni. După o sperietură zdravănă, tot grupul i-a cerut socoteală la ieșirea din apă până când acesta și-a cerut scuze.

Văzând toate aceste lucruri în timpul unei alarme la Minitel, Andreea a avut din nou un șir de reacții șocante: de la râs, glume și până la a exclama: ”Eu oricum nu mai sunt cu el!”. Complet rece, a susținut apoi că nu îi cunoștea punctele slabe, problemele pe care le avea încă de acasă, toate aruncate în luptă pentru ca ea să își satisfacă propria curiozitate de a participa la emisiune.

La aceeași alarmă, Hannelore și Mirela au avut parte de un nou șoc după ce au văzut imaginile în care Bogdan și Ionuț făceau antrenamente fizice folosindu-le pe Maria și Nico drept ”greutăți”. ”Atunci când iubești încerci să treci peste mici greșeli. Îmi doresc să se scurgă acest timp mai repede și ca el să îmi dea explicații pentru fiecare gest”, a spus Hannelore, dispusă să treacă din nou cu vederea lucrurile. Cu toate acestea, ea continuă să îi dezvăluie lui Andi și gelozia sa față de o fostă iubită a lui Bogdan, care locuiește acum în America – locul în care logodnicul lui Hane a spus că ar pleca în cazul în care relația lor ar eșua. Pe rând, frustrările legate de banii pe care ea îi produce și Bogdan îi cheltuie fără chibzuință, disprețul față de familia sa și certurile dese dintre ei ies la iveală și le mărturisește rând pe rând. ”E o luptă între ce ar vrea să arate lumii și ce ar vrea să facă. Nu știu acum ce va alege”, a spus Andi revoltat de faptul că Hane a insistat să îi ia apărarea lui Bogdan chiar și după cele văzute.

Insistent, ispita Cristian a înregistrat și el succesul pe care l-a plănuit și așteptat răbdător, astfel că Mari a recunoscut în mod oficial că este ”al ei”, iar noaptea petrecută împreună, pe o canapea, a fost extrem de tandră și plină de săruturi.

Un nou joc a apropiat și mai mult a doua zi cele patru deja cupluri deja asumate, dar a dat ocazia să apară și unul nou: Cati și Bruno. În cele din urmă, Mirela și Mircea au fost cei care au reușit să câștige marele premiu, ”Praștia umană”, o activitate la care iubita lui Ionuț Gojman visa de foarte mult timp. Dezamăgirea a fost cu atât mai are pentru Hannelore, care nu a avut ocazia până acum să iasă a un date alături de Andi. ”I-am văzut tare supărați, ea nici nu m-a felicitat”, a remarcat Mirela.

Confruntat la Bonfire, Gabi a mărturisit din nou faptul că a descoperit în Eugenia femeia potrivită pentru el și că a simțit o apropiere. ”Nu ne-am sărutat, încă mai țin la iubita mea. Poate e afectată dacă a văzut imaginile cu mine ținând o altă femeie în brațe. O văd în viitorul meu, dar, sper eu, schimbată”, a spus acesta înainte de a vedea imaginile cu tot parcursul Andreei pe ”Insula Iubirii”. ”Mă surprinde, sunt dat peste cap... eu m-am abținut și am crezut că am făcut prea mult... Am văzut o dorință, o pasiune...”, a mărturisit acesta. În acest timp, Andreea, cea care a jucat cartea femeii neajutorate timp de trei ani, până și-a dat seama că pe insula sa există șansa unei alte relații, a aflat că va merge la Bonfire, fără să știe că va fi confruntată cu iubitul ei de acasă.

”Nu mai suntem împreună, eu am pus punct, după vorbele tale”, l-a anunțat aceasta rece când Gabi i-a cerut socoteală, mai ales când a văzut că Andreea nu mai are nici brățara, după doar o zi și jumătate. ”Sunt complet schimbată, nu am plâns nici măcar o singură dată”, a anunțat aceasta cu mândrie.

”M-a făcut praf după cum vorbește acum”, a mărturisit Gabi. ”Eu am venit aici să devin un om mai bun, nu ca să îmi testez relația, pentru că aveam încredere în ea”, a adăugat acesta, ignorând la rândul său rapiditatea în a-i face avansuri deplasate Eugeniei. Mai mult, acestuia nu i s-a părut nimic deplasat în comportamentul său, în faptul că i-a mărturisit ispitei sale preferate că nu îl interesează dacă ar fi murit înecat sau că suferă de o depresie de aproape zece ani. ”Nu cred în medicamente, încerc să mă tratez singur, cred că sunt destul de puternic”, a spus acesta, acceptând în cele din urmă că are o problemă și că trebuie să înceapă să aibă grijă de el. În fața tuturor acestor probleme, Andreea a încheiat din nou seara cu o reacție alarmantă. ”Pleci acasă, iubitule! Eu oricum nu plec cu el, eu nu mai sunt cu el”, a spus aceasta, dezamăgită apoi să afle că vor pleca împreună acasă, la Reșița. ”Din cauza unui bolnav plec acasă!”, a încheiat aceasta.       

Care va fi parcursul celorlalți concurenți pe ”Insula Iubirii”, telespectatorii pot afla săptămâna viitoare, duminică și luni, de la ora 20.00, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 1 octombrie 2018

 

×
Subiecte în articol: Insula iubirii