Ieri seară, ispitele au depus un efort vizibil pentru a-și croi drum către inimile concurenților de la „Temptation Island – Insula iubirii”. Toate au recunoscut că nu se așteptau să le fie atât de greu, iar Miki simte că s-au creat deja două tabere: ispitele, pe de o parte, și „băieții care se gândesc doar la iubitele lor”, de cealaltă parte. „Sunt foarte reținuți”, a spus și Valentina, care e ferm convinsă că dacă nu ar fi camerele de luat vederi lucrurile ar sta complet diferit.
Bianca le-a transmis să fie mai relaxați, pentru că toată lumea a venit aici să se distreze, iar cel care îi dă replica cel mai des este Bogdan. „Singurul cu care pot interacționa e Bogdan, e sociabil, amuzant, face glume bune. Nu am venit aici să stau veioză și nici manechin. Eu nu sunt obișnuită să fiu înconjurată de bărbați care nu reacționează”, a spus Bianca. Și Miki remarcă faptul că cei doi se înțeleg foarte bine. „Bianca și Bogdan se șicanează, e un ping pong între ei”, e de părere Miki.
Tânăra stârnește foarte multe controverse printre rivalele sale, dar Andreea, iubita lui Bogdan, e cea mai afectată de prezența ei. „Dacă mai și bea, mă aștept să se dezbrace și să intre la ei în pat”, crede ea. Andreea e deranjată de comentariile Biancăi la adresa relației lor și a ținut să precizeze că nu e deloc monotonă.
Petrecerea de la piscină inițiată de Bianca e ocazia perfectă pentru ca Alexandra să pună ochii pe Ovidiu, pe care îl place tocmai pentru că este mai retras și pare familist. „Ar putea să mai uite din când în când de Petra și să se concentreze pe prezent”, spune atrăgătoarea ispită. Dacă i se va îndeplini dorința, telespectatorii Antena 1 vor afla urmărind edițiile viitoare ale reality show-ului.
În partea cealaltă a insulei, alte trei tinere au mers la primele lor întâlniri private cu ispitele. Andreea nu a reușit să treacă peste vestea dată de Radu Vâlcan, cum că un sărut a avut loc în hotelul băieților, iar ea a fost ferm convinsă că Bogdan e cel care a călcat strâmb. Întâlnirea ei cu Tomi a decurs într-un ritm rezervat, dar spre final ea i-a mărturisit că la începutul relației, Bogdan încă mai ținea legătura cu fosta lui iubită, ceea ce a deranjat-o. „Nu a fost vina lui că nu m-am simțit bine și că nu am fost relaxată, a fost dorul ăsta... Mă gândeam, ce caut eu aici?”, a spus Andreea.
Petra s-a lăsat pe mâna lui Daniel atunci când a mers prima dată pe un scuter, iar Deea și Mihai s-au distrat foarte bine în aventura în care au pornit la bordul unui ATV. „Mihai mă face să mă simt în largul meu. Nu sunt interesată de vreo ispită și atunci vreau să mă distrez”, crede Deea.