x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV 11 concurenți se luptă în finala iUmor, sezonul 8

11 concurenți se luptă în finala iUmor, sezonul 8

05 Iun 2020   •   11:38
11 concurenți se luptă în finala iUmor, sezonul 8
Sursa foto: Gabriela Arsenie

Zece concurenți desemnați câștigătorii fiecărei ediții din cel de-al optulea sezon iUmor și câștigătorul semfinalei se vor lupta sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, în marea finală iUmor!

Paul Diaconescu, Cristina Garcia, Marius Coandã, Anghel Constantin, Adrian Stoica, Teodora Nedelcu, Eduard Vacariu, Bogdan Nonic, Magdalena Chihaia și Alina Rîbu sunt cei care au fost desemnați prin votul publicului câștigătorii fiecărei ediții din acest sezon. Lor li se adaugă Petre Dănuț Irinel, care a câștigat semifinala din acest sezon și a primit șansa de a-și încerca norocul în finala de sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, trei dintre concurenți nu au putut veni în România, astfel că își vor prezenta numerele prin videoconferință.

Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare concurent își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați.

Sâmbătă seară, la marea finală, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

×
Subiecte în articol: iUmor 2020 finala iumor