x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider de audienţă!

Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider de audienţă!

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2025   •   18:15
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider de audienţă!

Cele mai noi episoade ale serialului original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, i-au captivat aseară pe telespectatori, producţia impunându-se ca lider de piaţă, la nivelul mai multor categoriilor de public. Aproape 1.2 milioane de telespectatori la nivel naţional au urmărit aseară povestea serialului de la Antena 1.

Astfel, conform Kantar Media, cele mai noi episoade ale serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN  s-au impus ca lider de audienţă la nivel urban, serialul original semnat de Ruxandra Ion a condus clasamentul audienţelor, cu 6.1 puncte de rating și 15.1% cota de piaţă, urmat de Pro TV cu 5.5 puncte de rating și 13.7% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului din ȋntreaga ţară, serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a fost prima opţiune de vizionare, cu 6.8 puncte de rating și 16.9% cota de piaţă, urmat de programul oferit atunci de Pro TV, cu 6.0 puncte de rating și 15% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează și la nivelul publicului comercial feminin cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani, target pe care serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a înregistrat 8.0 puncte de rating şi 23.8% cota de piaţă, urmat de Pro TV cu 5.4 puncte de rating și 16.2% cota de piaţă. În minutul de aur, la ora 23:01, aproape 1.4 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau povestea originală Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN.

Aseară, telespectatorii au urmărit noi momente emoționante în viața personajelor din serialul Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN. Odată cu împlinirea vârstei de 26 de ani, Ana (Karina Jianu) a fost nevoită să părăsească casa socială. Dorind să recupereze timpul pierdut alături de fiica sa și sfătuită de soțul ei, Victoria (Alina Chivulescu) i-a propus Anei să se mute alături de familia sa: „Vino cu mine și o să-ți răspund la toate întrebările. Ana, m-ai căutat, m-ai găsit, e un miracol… N-aș vrea să te pierd din nou. Te rog, vino cu mine!”

Însă Alexia (Rebecca Nicolescu) a refuzat complet această schimbare în familie: „Nu vreau să fim noi trei! Noi eram doar noi două! Cel mai greu nu e că m-ai mințit, nici că ai adus-o în viața mea fără să-mi ceri voie… Știu că o iubești mai mult decât pe mine! Nu vreau să stea în casa mea, nu știe ce o așteaptă. Nu accept!” le-a spus ea părinților săi, hotărâtă să nu o primească pe Ana. Însă George (Richard Bovnoczki) a fost ferm: „Asta e decizia mea și e finală. Ana se mută aici.”

În același timp, relația dintre Tudor (Vlad Udrescu) și Alexia s-a degradat tot mai mult. Simțind distanța dintre ei, Alexia l-a întrebat direct pe Tudor care este motivul pentru care o iubește. „Te iubesc pentru că atunci când sunt cu tine nu mă gândesc la nimic altceva. Toate problemele lumii dispar și simt că totul va fi bine”, i-a răspuns el, însă în acel moment, gândurile sale erau îndreptate spre Ana.

Va reuși Ana să o facă pe Alexia să o accepte? Ce se va întâmpla cu relația dintre Alexia și Tudor, acum că Ana s-a mutat în casa familiei Mincu? Răspunsurile la toate aceste întrebări le veți afla urmărind cele mai noi episoade din Ana – Mi-ai fost scrisă în ADN, difuzate în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile Femei 21-54 Urban, Urban All, Național

Perioada 13 februarie 2025

 

 

×