Emoțiile abia au început și au devenit și mai mari, când în casa fetelor, s-a aprins flacăra ispitei, în premieră! Cu lacrimi în ochi și tristețea în suflet, ele s-au îndreptat spre ceremonia la care le aștepta Radu Vâlcan. Așa cum i-a spus și intuiția, cel care a încălcat o limită a fost Marius, așa că Maria a fost nevoită să vadă imagini cu partenerul ei.
Cea de-a șasea ediție a fost una care a ținut întreaga țară în fața televizoarelor, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 00:10, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției sezonului 9 a înregistrat 6.5 puncte de rating şi 28.2% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.9 puncte de rating şi 21.2% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 4.9 puncte de rating şi 16.5% cota de piaţă, PRO TV, postul secund având 4.7 rating şi 15.7% cota de piaţă. Și la nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență, având 4.8 puncte de rating și 15.7% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:58, peste 1 milion de telespectatori trăiau fiecare emoție la cote înalte.
În intervalul 19:00 – 24:00, la intersecția cu programele PRO TV, Antena 1 conducea clasamentul audiențelor, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cu 5.4 puncte de rating și 25.4 cotă de piață, în timp ce PRO TV avea 5 puncte de audiență și 23.8 cotă de piață.
Weekend-ul este aproape, însă o nouă săptămână de Insula Iubirii se apropie de difuzare. Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noi ediții din cel mai fierbinte show al verii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile: 21-54 Urban, Urban ALL și Național
Perioada: 31 iulie 2025


