x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Concurenții Chefi la cuțite, la doi pași de semifinală

Concurenții Chefi la cuțite, la doi pași de semifinală

09 Dec 2019   •   14:17
Concurenții Chefi la cuțite, la doi pași de semifinală

Diseară, de la 20:00, Antena 1 difuzează penultimul battle din sezonul 7 Chefi la cuțite. La doar doi pași de semifinală, concurenții vor primi o nouă provocare din partea Ginei Pistol, iar proba le va testa creativitatea, capacitatea de a improviza contracronometru, cât și emoțiile.

Pentru că desertul, cea mai temută temă din acest concurs, nu a fost impus ca element principal până în acest moment, echipele vor avea de gătit diseară și o rețetă dulce pe bază de ciocolată, însă vor fi nevoiți să o ducă la rang de fine-dining; ”Când am auzit desert, mi-a picat cerul în cap. Eu știu doar rețete clasice!”, va spune unul dintre concurenți. Și pentru ca proba să se complice și mai mult, Gina le va spune concurenților că în penultima confruntare pe echipe trebuie să pregătească și o salată sofisticată care să aibă la bază combinații spectaculoase de gusturi, arome, texturi sau ingrediente, ce îi pot surprinde pe jurații din această seară. ”Nu știu cum vom reuși să facem un desert senzațional și o salată fantastică”, va spune chef Scărlătescu, jurat ce este în acest moment în inferioritate numerică cu doar trei bucătari.

Așadar, cu două rețete impuse, la doar doi pași de semifinală concurenții trebuie să demonstreze că pot să facă spectacol în farfurie. Care dintre echipe va reuși să cucerească papilele gustative ale invitaților speciali la jurizare, dar și ce bucătar va fi eliminat din competiție, telespectatorii Antena 1 pot afla în această seară, de la 20:00.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite