Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea de-a patra ediţie a celui mai dur test de fidelitate, aceasta impunându-se ca lider de audienţă la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20.29 – 00.13, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celui de-al patrulea episod Insula Iubirii a înregistrat 5.9 puncte de rating şi 24.1% cotă de piaţă, urmată de Pro Tv cu 5.6 puncte de rating şi 23% cota de piaţă.
După ce fetele au trăit la intensitate maximă prima ceremonie a focului, au urmat emoţii de neînchipuit în rândul băieţilor din cuplu. Petrecerile din fiecare vilă au scos la iveală interacţiuni tot mai periculoase şi apropieri cu multe conotaţii, iar un prim gest şocant a fost deja făcut în vila băieţilor. Andrei a găsit o cale ingenioasă de a-i transmite trăirile sale Diandrei, crezând că astfel, gândurile lui nu se vor face auzite în cealaltă vilă, însă Insula a demonstrat din nou că nimic nu rămâne fără ecou şi nicio acţiune fără consecinţe.
În seara aceasta, cel mai aşteptat şi cel mai dur bonfire le va demonstra concurenţilor că ceea ce au văzut până acum este doar începutul. Marile revelaţii, dar şi cele mai dure şocuri abia acum urmează, într-o nouă ceremonie a focului care le va aduce participanţilor imagini greu de suportat. Cine sunt concurenţii pentru care cel mai dur test de fidelitate va arunca totul în aer şi cine sunt noile personaje care îşi vor face apariţia pe Insulă, lăsând loc multor temeri şi interpretări, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii astăzi şi mâine, de la 20.30, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.
Sursa:Kantar Media |
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group Citește pe Antena3.ro |
Analiza este facuta pe target-ul 21-54 Urban |
Perioada 22 iulie 2024 |