Continuarea cursei va aduce o provocare în plus pentru Betty și Cătălin, care, conform regulamentului, urmează să primească un handicap până la următoarea imunitate. Care va fi reacția lor și cum se vor descurca pe traseu telespectatorii vor descoperi în ediția de diseară. Concurenții vor merge în această etapă pe urmele unui alt simbol național al Thailandei, un animal de proporțiile unui zeu: magnificul elefant. Următoarele misiuni îi vor purta în mijlocul pădurilor tropicale, unde vor învăța multe despre viața elefanților – inclusiv despre sortarea excrementelor de elefant, ultilizate ca fertilizator, dar și ca material organic pentru fabricarea hârtiei, o probă deloc comodă pentru curajoșii porniți în aventura de la capătul lumii. Miza acestei ediții este jocul de amuletă, care aduce un Joker cu un avantaj ce poate influența puternic întrecerea.
Tensiunea cursei se va simți mai mult ca până acum și la autostop, unde ciocnirea ambițiilor va naște conflicte: echipele se vor duela aprig pentru a prinde o mașină până la punctul de întâlnire cu Irina. ”Eram care pe care, foarte apropiați, la 5-10 metri unii față de ceilalți”, a spus Adi Nartea. ”Părea că se adunase careul în stradă. Încearcă să prinzi o mașină în condițiile astea!”, a povestit Ioana State. Iar după o zi plină de peripeții, căutarea cazărilor îi va aduce pe unii concurenți în pragul disperării. Care vor fi echipele care se vor califica la jocul de amuletă, cine va câștiga mult râvnitul Joker, dar și cum vor decurge întâlnirile cu scântei de la autostop telespectatorii vor putea afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la ora 20:00. De săptămâna aceasta, programul de difuzare al reality show-ului revine la cel consacrat: duminica, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.