”După cursa pentru ultima șansă de la finalul etapei trecute am înțeles că trebuie să facem tot ce putem ca să plecăm cât mai repede în următoarea întrecere și să nu mai ajungem niciodată la coada clasamentului”, a declarat Laura Giurcanu, înaintea startului. ”Am ajuns în etapa a treia fără să intrăm în cursa pentru ultima șansă, ceea ce pentru noi este o performanță”, a spus George Tănase. ”Sperăm ca prima zi din această etapă să meargă bine, să avem și noi parte de un loc mai bun în clasament”, a comentat Cleopatra Stratan. ”Sunt sigură că Irina ne-a pregătit niște misiuni frumoase, dar și foarte grele, așa că suntem nerăbdători să vedem ce ne-așteaptă”, a declarat Alexia Eram.
Finalul celei de-a doua etape a adus un deznodământ favorabil echipei propuse spre eliminare, Iulia Albu și Mike – soarele scos la iveală de Irina Fodor din cufăr a fost verde, așadar, în această seară se vor alinia la start toate cele nouă echipe, pregătite de aventură. Însă deși toți concurenții sunt deja cu gândul la imunitate, până acolo mai au în față un joc pentru amuletă și Joker – iar calificarea pentru această întrecere va fi grea. Echipele se vor confrunta cu misiuni epuizante. ”Am plâns de cât de greu a fost. Nu-mi mai simțeam brațele, spatele... A fost foarte greu din punct de vedere fizic”, a povestit Laura Giurcanu. Una dintre aceste misiuni le va cere să transporte apă potabilă într-o comunitate lipsită de alimentare curentă cu prețiosul lichid, dar competiția va aduce și scene spectaculoase de luptă între concurenți, pentru că la una dintre probe vor face cunoștință cu o formă de artă marțială a unei comunități indigene din Columbia. Urmează, așadar, o ediție a reality show-ului în care adrenalina se va împleti cu povești impresionante de pe Drumul Soarelui. Cum vor face față concurenții misiunilor și cine va câștiga amuleta și Jokerul telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY în această seară, de la ora 20:00.