x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Lansarea noului sezon Insula Iubirii, val de evenimente la nivelul întregii ţări

Lansarea noului sezon Insula Iubirii, val de evenimente la nivelul întregii ţări

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2024   •   16:26
Lansarea noului sezon Insula Iubirii, val de evenimente la nivelul întregii ţări

Premiera celui de-al optulea sezon Insula Iubirii, ce va avea loc luni, 15 iulie, de la 20.30, la Antena 1 a generat un val de evenimente la nivel naţional. Mai multe locaţii, atât din Bucureşti, cât şi din principalele oraşe ale ţării, au anunţat pe reţelele de socializare că vor organiza evenimente de vizionare pe durata întregului sezon al reality show-ului de la Antena 1.

„Atât eu, cât şi echipa de producţie, suntem impresionaţi de desfăşurarea de forţe dinainte de această premieră. Am tot spus că sezonul acesta este unul cu totul şi cu totul special, că vom vedea lucruri care nu s-au mai văzut niciodată pe Insulă, şi iată că şi din partea telespectatorilor noştri avem parte de multe surprize. În trecut, ne strângeam şi noi o mini-gaşcă de prieteni să vizionăm împreună primele episoade, însă acum trebuie să recunosc că aceste activări au pus puţină presiune şi pe mine. Trebuie să mă organizez mai bine pentru luni!”, a declarat Radu Vâlcan, gazda Insula Iubirii.

Cinci cupluri vor juca totul pe o singură carte, cea a fidelităţii, în compania unor ispite #deneoprit, în cel mai nou sezon Insula Iubirii, care va avea premiera pe 15 iulie şi va fi difuzat luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1. Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii se pregăteşte să scoată la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

 

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii