x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Mod total neaşteptat de încheiere a relaţiei, pe Insula Iubirii: „Un mesager va ajunge aici în scurt timp şi îi va duce inelul!” Cea de-a zecea ediţie, record de audienţă

Mod total neaşteptat de încheiere a relaţiei, pe Insula Iubirii: „Un mesager va ajunge aici în scurt timp şi îi va duce inelul!” Cea de-a zecea ediţie, record de audienţă

de Redacția Jurnalul    |    06 Aug 2024   •   18:55
 Mod total neaşteptat de încheiere a relaţiei, pe Insula Iubirii: „Un mesager va ajunge aici în scurt timp şi îi va duce inelul!” Cea de-a zecea ediţie, record de audienţă

Un bonfire special, generat de aprinderea, pentru prima oară în vila băieţilor, a flăcării ispitei, a scos la iveală emoţii puternice şi i-a purtat pe participanţii la cel mai dur test de fidelitate prin tot felul de stări, într-o ediţie care a înregistrat record de audienţă. De emoţii mari au avut parte şi fetele cărora, deşi credeau că le-au văzut pe toate, insula le-a dovedit din nou cât poate fi de surprinzătoare. 24 de ore departe de vila Escape, în compania lui Alin, i-au revenit aseară Iustinei, imediat după ce aceasta a tras o concluzie irevocabilă cu privire la relaţia ei. Diseară, de la 20.30, la Antena 1, evenimente neprevăzute vor creşte dramatic adrenalina participanţilor, când un mesager surpriză va ateriza pe Insula Iubirii pentru a ajuta, într-o manieră inedită, la încheierea relaţiei.

Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea de-a zecea ediţie a celui mai dur test de fidelitate, aceasta impunându-se ca lider de audienţă atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cât şi la nivel urban. Totodată, cel mai nou episod Insula Iubirii a înregistrat record de audienţă la nivelul cotei de piaţă, încă de la lansare. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20.29 – 00.17, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celui de-al zecelea episod Insula Iubirii a înregistrat 6 puncte de rating şi 27.7% cotă de piaţă, urmată de Pro Tv cu 4.7 puncte de rating şi 21.6% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1, cu Insula Iubirii, a condus clasamentul cu 4.7 puncte de rating şi 17.4% cota de piaţă, urmată de Pro TV cu 4.2 rating şi 15.7% cota de piaţă. Antena 1 a fost lider de audienţă aseară şi în Prime Time (19.00 – 23.00), la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, unde a înregistrat 4.9 puncte de rating şi 23.2% cota de piaţă.

                  De emoţii puternice a avut parte aseară Cornel, atunci când a primit, prin intermediul unui video vestea că Iustina, femeia cu care trebuia să se căsătorească peste doar câteva luni, nu vrea să mai aibă de-a face cu el. „Sunt fericit că e doar atât, că nu e ceva din partea ei. Ştiam că dacă va vedea asta, va proceda aşa!”, a mărturisit el la testimonial, după ce a aflat că Iustina a văzut imaginile cu el şi Loredana în mare. „O să trecem şi peste asta! Ii cer scuze că am făcut-o să sufere!”, a mai continuat el, fără să prevadă nicio clipă nimic din ceea ce urma să se întâmple. De partea cealaltă, Iustina a avut o şansă unică la Insula Iubirii: mai exact 24 de ore departe de vilă, la un date special alături de Alin, care să îi dea ocazia să cântărească mai bine situaţia şi să îşi reevalueze decizia dură pe care a luat-o încă de când a văzut imaginile.

                     Imagini fierbinţi cu băieţii au dus la decizii în lanţ pe insula fetelor. Nu doar Iustina a fost în stare de şoc după ipostazele controversate în care şi-a vazut iubitul, ci şi Simona, încă de la prima ei ceremonie a focului. „A picat testul. Dar nu vreau să îi spun că sunt o femeie liberă, ca să văd cât de mult poate să decadă!”. Cristina a clacat şi ea, când a văzut cât de departe a ajuns Andrei cu Diandra.

                      În seara aceasta, testul devine din ce în ce mai imprevizibil de la o clipă la alta. Un mesager-surpriză va ateriza pe Insula Iubirii, stârnind o furtună emoţională şi ajutând-o pe Iustina să realizeze ceea ce şi-a dorit încă din urmă cu câteva zile. „Aceste este curierul de aici, de pe Insula Iubirii, care va duce în scurt timp inelul în Twin Villa!”, le-a dezvăluit Radu Vâlcan participanţilor din Escape Villa. „Decizia a rămas aceeaşi. Simt să fac acest lucru şi îl voi face!”, a spus şi Iustina. Cum va reacţiona Cornel, mai ales că încă de la casting, cei doi au dezvăluit că au planuri mari la revenirea în ţară - au nunta deja programată, ba chiar și rochia de mireasă achiziţionată, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat în această seară, de la 20.30, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban şi Urban All

Perioada 5 august 2024

 

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii