x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Mukinka este marele câștigător din sezonul 7 iUmor!

Mukinka este marele câștigător din sezonul 7 iUmor!

14 Dec 2019   •   07:45
Mukinka este marele câștigător din sezonul 7 iUmor!

Mukinka este marele câștigător din sezonul 7 iUmor! Numărul său a convins atât juriul cât și publicul că merită premiul de 20.000 de euro!


Așa cum ne-a obișnuit, concurentul Mukinka a făcut show pe scena de la iUmor în această seară, prezentând într-un număr de stand up diferit de cele văzute până acum.

Concurentul nostru de culoare a început în forță! Acesta a vorbit despre tradițiile românilor atunci când se sărbătorește ziua de nume explicând cum se zice „La mulți ani” și cum se pupă sărbătoritul de Sfâtntul Andrei și de Sfântul Ion, și a specificat că numele lui nu se găsește printre sființii români, astfel că lui, lumea îi urează toate cele bune de Black Friday.


Glumele lui cuprind multe lucruri ciudate specifice României, și din acest motiv a fost foarte apreciat de juriu. Aceștia consideră că pentru un om care nu s-a născut în această țară, și care e de puțin timp aici, a reușit să descifreze comportamentul cetățenilor.

Discursul lui a fost o combinație între engleză și română, însă, de remarcat este faptul că expresiile în română nu sunt spuse la întâmplare, ci doar acelea care sunt cunoscute ca fiind emblema românilor.

Mukinka este căsătorit cu o româncă și în ianuarie va fi tatic de fetiță. Acesta a povestit atât pentru juriu cât și pentru public cum decurge relația dintre el și familia soției lui și mai ales că oamenii care află că așteaptă un copil sunt total uimiți: „toți mă întreabă când vine caffe latte”, din cauza culorii lui combinată cu a soției sale.

Juriul a fost total impresionat de apariția lui Mukinka și au ținut să precizeze că este un număr mult mai bun ca cel din audiții. Cheloo îl consideră unul dintre cei mai inteligenți concurenți și îi admiră atitudinea.

×