x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Premieră la Insula Iubirii, în cel de-al optulea sezon al celui mai fierbinte reality show. „Pentru prima oară, flacăra ispitei s-a aprins nu pentru una, ci pentru două dintre voi!”

Premieră la Insula Iubirii, în cel de-al optulea sezon al celui mai fierbinte reality show. „Pentru prima oară, flacăra ispitei s-a aprins nu pentru una, ci pentru două dintre voi!”

de Redacția Jurnalul    |    14 Aug 2024   •   15:00
Premieră la Insula Iubirii, în cel de-al optulea sezon al celui mai fierbinte reality show. „Pentru prima oară, flacăra ispitei s-a aprins nu pentru una, ci pentru două dintre voi!”
Sursa foto: Antena 1/Radu Valcan la Insula Iubirii

Au fost momente intense la Insula Iubirii, aseară, la Antena 1. Pe de o parte, s-au făcut paşi tot mai evidenţi şi aparent fără cale de-ntoarcere către ispite, pe de altă parte s-au luat decizii radicale în cuplu. În seara aceasta, telespectatorii vor fi martorii unui moment fără precedent în istoria show-ului, când flacăra ispitei se va aprinde nu pentru una, ci pentru două dintre concurentele emisiunii. Despre cine este vorba, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, diseară, de la 20.30, la Antena 1.

Cu fiecare clipă petrecută pe Insula Iubirii, tot mai multe temeri ies la iveală. Şi în vreme ce unii se agaţă de ele ca să nu se expună prea direct tentaţiei sau judecăţilor partenerului, alţii sunt de-a dreptul blocaţi de ele. Presaţi de puţinul timp rămas, concurenţii Insula Iubirii îşi dau frâu liber trăirilor. Au început să experimenteze contracronometru, tocmai pentru ca nimic să nu rămână netrăit sau netestat. În ritm alert, legăturile create cu ispitele devin tot mai puternice, în unele cazuri chiar trec la alt nivel, iar certurile şi tensiunile sunt la ordinea zilei în ambele vile. Este şi cazul lui Dani şi al ispitei Mădălina, care aseară au experimentat atingeri interzise, chiar în dormitorul concurentului.

De cealaltă parte, Cornel a trăit un adevărat şoc la vederea noilor imagini cu cea alături de care plănuia să îşi petreacă tot restul vieţii. Echipa de producţie a solicitat imediat intervenţia medicilor. „Am simţit o durere puternică în piept, dar la spital mi-au spus că nu am nimic la inimă, poate să fie ori de la supărare, ori de la stress sau un atac de panică!”, a dezvăluit concurentul, care a mai spus: „Mi-a confirmat mai mult decât dubiile pe care le aveam. E maxim nerecunoscătoare. I-am oferit tot ce îşi dorea. Viaţa ei s-a schimbat de la 0 la 100 într-un an de zile. Acum s-a întors din nou la 0!”.

În seara aceasta, în cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat de la ora 20:30, la Antena 1, urmează, din nou, momente fierbinţi pe Insula Iubirii. La o nouă ceremonie a focului, Radu Vâlcan a făcut un anunţ şocant: „Astăzi, veţi urmări imagini greu de privit. Sigur vă vor schimba percepţia asupra ce înseamnă relaţiile voastre. Pentru prima oară în acest sezon, flacăra iubirii s-a aprins nu pentru una, ci pentru două dintre voi. Despre cine este vorba, dar şi ce alianţe se conturează în vederea demascării concurenţilor care nu îşi asumă testul pentru care au călătorit la mii de kilometri depărtare de casă, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, diseară, de la 20:30, la Antena 1.

 

 

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii radu valcan Antena 1