x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență!

Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență!

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2026   •   14:00
Prima săptămână de Power Couple s-a încheiat fără eliminare, datorită superputerii, la capătul unei ediții lider de audiență!
Sursa foto: Antena 1/Proba de cuplu i-a luat prin surprindere, iar marea bubuială s-a lăsat cu îndârjire, ciocneli, dar și multe râsete

Au ajuns la final primele trei zile din reality show-ul care a captivat întreaga țara și care a făcut ca începutul de săptămână să fie unul cu zâmbetul pe buze și cu energia la purtător.

Cel de-al treilea sezon Power Couple este unul legendar, aducând concurenților unele dintre cele mai dure provocări la care s-ar fi putut gândi sau pe care nici nu le-ar fi putut previziona! Și aseară, cei de acasă au pus emisia pe primul loc, în clasamentul audiențelor!

Proba de cuplu i-a luat prin surprindere, iar marea bubuială s-a lăsat cu îndârjire, ciocneli, dar și multe râsete. Bărbații au condus, au prins viteză și nu și-au scăpat din ochi adversarii, iar femeile au fost creative, au aranjat mașinile și la final au fost cele care și-au încurajat partenerii, de pe locul din dreapta. Victorioși au ieșit, încă o dată, gladiatorii Mitzuu și Ariana!

Reveniți în vilă, pentru prima eliminare a sezonului, concurenții au avut o decizie de luat: să voteze între Mădălin și Dilinca și Adda și Cătălin. La finalul unei discuții sincere, dar surprinzătoare: cei doi creatori de conținut au scăpat de emoția posibilei eliminări. Ce a urmat? A fost un final fericit – Mitzuu și Ariana au deschis plicul superputerii câștigate luni și au avut șansa să-i salveze pe cei doi eliminați – Adda și Cătălin. Astfel, toate cele 9 cupluri merg mai departe!

Ultima ediție din prima săptămână a fost urmărită cu sufletul la gură de către cei de acasă, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 23:47, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 6.9 puncte de rating şi 25.4% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 5.3 puncte de rating şi 19.5% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.8 puncte de rating și 17.5% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 4.6 puncte de rating și 13.8% cotă de piață, dar şi la nivelului publicului național. În minutul de maximă audiență, de la 20.55, peste 1.2 milioane de telespectatori urmăreau proba de cuplu!    

Săptămâna viitoare, cuplurile pornesc într-o nouă etapă a experienței lor, în competiție. Iar probele sunt unele care îi vor testa la maximum! Cum vor arăta investițiile și care vor fi rezultatele, în clasament?

Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, sezonul legendar din Power Couple!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban All si National

 

Perioada 7 ianuarie 2026

 

 

×