x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Splash! Vedete la apă, cel mai curajos show al verii, în curând, la Antena 1

Splash! Vedete la apă, cel mai curajos show al verii, în curând, la Antena 1

de Redacția Jurnalul    |    27 Mai 2024   •   16:00
Splash! Vedete la apă, cel mai curajos show al verii, în curând, la Antena 1

Cel mai curajos show al verii, Splash! Vedete la apă, dă startul distracției în noul sezon ce va avea premiera în curând, la Antena 1. Peste 60 de vedete, nume sonore în showbizul românesc, și nu numai, din domenii cu totul diferite, au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile, iar lupta în cel mai mare show din această vară le demonstrează că pot face ceea ce nici prin gând nu le-ar fi trecut.

Nouă ediții, fiecare cu o tematică  diferită și o finală ce va stabili câștigătorul Splash! Vedete la apă, vor putea fi urmărite în curând, la Antena 1. Competiția se anunță a fi una acerbă, dar și plină de  emoții și bucurii, un show al curajului și al distracției, în cadrul căruia zeci de personalități își vor demonstra rezistența fizică, își vor confrunta temerile și își vor testa încrederea în propriile forțe.

Curajoșii care au spus < Da > provocării Splash! Vedete la apă se vor antrena, alături de instructorii lor, în cadrul Complexului Sportiv de Natație Otopeni, care se va transforma în cel mai mare platou de televiziune din România, ca dimensiune și, în fiecare săptămână, vor face salturi spectaculoase de pe platformele de 3, 5, 7 şi 10 metri.

Printre numele celebre din acest sezon se numără Dani Oțil, Andreea Antonescu, Marian Drăgulescu, Ilona Brezonianu, Ristei, Daniela Gyorfi, George Tănase, Bella Santiago și Jean de la Craiova. Care sunt celelalte vedete care vor face cele mai spectaculoase salturi în apă, care va fi tematica fiecărei ediții și cum au rezistat în fața provocărilor, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, începând din această vară, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

×
Subiecte în articol: Splash! Vedete la apă Antena 1