x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Momentul mult așteptat al competiției, Unificarea, are loc diseară! Provocările sunt mai puternice ca oricând – în acest weekend, doi concurenți vor părăsi Survivor!

Momentul mult așteptat al competiției, Unificarea, are loc diseară! Provocările sunt mai puternice ca oricând – în acest weekend, doi concurenți vor părăsi Survivor!

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2026   •   14:30
Momentul mult așteptat al competiției, Unificarea, are loc diseară! Provocările sunt mai puternice ca oricând – în acest weekend, doi concurenți vor părăsi Survivor!
Sursa foto: Prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei seri

Finalul anului trecut i-a prins pe drumul spre Republica Dominicană. Începutul lui 2026 le-a adus telespectatorilor întâlnirea cu cele două triburi și startul unei experiențe mai puternice decât tot ceea ce au trăit vreodată.

La aproape patru luni distanță, toți cei care au rămas în competiție au devenit mai  siguri pe propriile forțe, mai motivați și mai capabili să lupte pentru a ajunge până la final. Astăzi, de la ora 20:30, Survivor ajunge într-un punct visat – UNIFICAREA, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

În premieră, Adi Vasile va merge pe insulele concurenților și îi va anunța că au reușit să ajungă în acest moment la care s-au gândit încă din prima zi. Fericire, emoție, curiozitate cu privire la ceea ce va urma și siguranța că totul se va schimba într-o singură seară – vor fi sentimentele pe care cei rămași le voi trăi.

Nu m-am gândit că voi prinde Unificarea. Mă bucur că am rămas printre cei mai buni”, va precizia Patricia Vizitiu, completată de colegul ei Cristi Boureanu: ”faptul că am reușit să ajung la Unificare înseamnă un obiectiv atins”.

Alți concurenți din ambele triburi vor puncta că această bornă a fost gândită încă de la clipa plecării din București. ”Simt că toată lumea abia așteaptă acest moment”, va puncta Aris, în timp ce Ramona Micu va preciza: ”cred că mulți dintre noi ne-am pus acest obiectiv. Sunt foarte încântată”.

Dușuri, haine curate, o masă pe cinste și stare de bine – de toate vor avea parte cei care se vor numi, pentru ultima dată, Faimoși și Războinici. Cu toate acestea, seara va avea și un punct neașteptat când Adi Vasile va da o veste incredibilă: ”Vreau să vă spun că sunteți într-o competiție. Iar acum am o informație foarte importantă pentru voi – am să vă rog să vă pregătiți pentru că veți merge cu toții la Duel”.

Prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei seri, însă nu va fi și ultima! Duminică, un alt concurent va pleca acasă, după un Duel extrem de puternic. Pentru cine se vor stinge flăcările în acest weekend? Cine nu va putea trăi cu adevărat noua etapă a show-ului?

Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Survivor 2026
Parteneri