x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Luke Skywalker şi Prinţesa Leia vin la Star Wars Celebration, în aprilie la Anaheim

Luke Skywalker şi Prinţesa Leia vin la Star Wars Celebration, în aprilie la Anaheim

23 Mar 2015   •   16:41
Luke Skywalker şi Prinţesa Leia vin la Star Wars Celebration, în aprilie la Anaheim

Fanii serie Star Wars – şi aici ne referim nu numai la filme, dar şi la desenele animate care au prins atât de bine – au de ce să fie fereciţi. La mijlocul lunii aprilie Anaheim, un orăşel din comitatul Orange care adăposteşte printre altele celebrul imperiul Walt Disney, Anaheim va găzdui Star Wars Celebration. Este ceea ce americanii numesc “convention”, în fine, o reuniune unde fanii francizei se pot strânge laolaltă, pot discuta şi se pot întâlni cu eroii preferaţi.

Cine vine la Star Wars Convention? Răspunsul este retoric: cine nu vine? În primul rând JJ Abrams, cel care a produs Episodul VII din Star Wars (The Force Awakens) dar şi Kathleen Kennedy, un alt producător al seriei. Ian McDiarmid, cel care a jucat rolul senatorului Palpatine în Episoadele V-VI, va veni şi el pentru a da autografe. Este o apariţie extrem de rară, întrucât britanicul nu obişnuieşte să ajungă la astfel de evenimente – el fiind un impătimit al scenei, un erudit al interpretărilor lui Shakespeare şi regizor de teatru.
Conventia nu ar fi avut, totuşi, strălucire dacă nu ar fi venit un cavaler Jedi. Şi nu oricine, ci Mark Hamill – Luke Skywalker - eroul principal din seria originală. Pe lista confirmărilor, un alt nume ilustru: Carrie Fisher, Prinţesa Leia din seria originală. Prezenţa ei este confirmată la Star Wars Convention. Carrie Fisher va apărea, de asemenea şi în noua serie Star Wars, The Force Awakens.


În fine, cu ocazia Convenţiei, va marca premiera mondială sezonului 2 din Star Wars Rebel. Cu această ocazie vor fi prezenţi Dave Filoni (producător executiv), Freddie Prinze Jr, Vanessa Marshall, Tiya Sircar şi Steve Blum – actori care au imprumutat vocea lor personajelor de desene animate. '

Convenţia de la Anaheim este cu atât mai importantă cu cât prefaţează lansarea mondială, în luna decembrie a noului episod Star Wars: The Force Awakens. Filmul este poate cea mai aşteptată producţie a acestui an şi are şanse mari de a deveni blockbusterului anului. Star Wars: The Force Awakens se va lansa în cinematografe pe 18 decembrie, iar din distribuţie vor face parte Harisson Ford, Carrie Fischer şi Mark Hamill. Regia îi aparţine aceluiaşi J.J. Abrams (Mission: Impossible 3, Star Trek Into the Darkness, Star Trek: The Future Begins).

×