x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Mama lui Roby Roberto, față în față cu Mihai Bendeac, pe scena ”iUmor”

Mama lui Roby Roberto, față în față cu Mihai Bendeac, pe scena ”iUmor”

06 Mai 2018   •   21:56
Mama lui Roby Roberto, față în față cu Mihai Bendeac, pe scena ”iUmor”

Cea de-a 11-a ediție iUmor” din acest sezon aduce o surpriză pentru Mihai Bendeac! Mama lui Roby Roberto, adică mama sa în serialul ”Băieți de oraș”, urcă pe scena ”iUmor” în această seară, de la ora 20.00.

Absolventă de Canto, dar și de UNATC, actrița Iuliana Călinescu este cea care joacă rolul mamei lui Roby Roberto (jucat de Mihai Bendeac) în serialul ”Băieți de oraș”. Aceasta a intrat în pielea personajului ”Lilișor din Berceni” încă dinainte de a păși pe scena ”iUmor”, iar monologul său a spus povestea unui interviu de angajare pentru un post de asistentă TV, la care Lilișor visează.

Mihai Bendeac a fost însă cel care a reacționat complet neașteptat, iar Cheloo și Delia nu au putut să treacă acest lucru cu vederea. Ce l-a determinat numărul Iulianei Călinescu să facă, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”iUmor”. La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 

×