x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Asia Express a doborât un nou record de audienţă. Drumul Comorilor continuă cu degustări exotice în Taiwan – gât de raţă şi oul centenar

Asia Express a doborât un nou record de audienţă. Drumul Comorilor continuă cu degustări exotice în Taiwan – gât de raţă şi oul centenar

13 Apr 2020   •   13:21
Asia Express a doborât un nou record de audienţă. Drumul Comorilor continuă cu degustări exotice în Taiwan – gât de raţă şi oul centenar
Sursa foto: DIANA OROS

Duminică seara concurenţii din Asia Express au luat startul în etapa semifinală a competiţiei de la Antena 1. Pornite în căutarea de monede ce le pot asigura un loc în finală, cele 4 echipe au avut de cărat saci de sare şi de inventat business-uri care să le aducă instant un profit considerabil. Chef Bontea şi Răzvan Fodor s-au apucat de gătit, Alex Abagiu a oferit sesiuni de machiaj pe străzile din Taiwan, Speak şi Ştefania s-au apucat de comercializat dulciuri, iar Adda şi Cătălin s-au oferit să spele scuterele localnicilor.

            Ediţia difuzatã duminică, 12 aprilie, s-a impus ca lider detaşat de piaţã şi a doborât recordul de audienţă, înregistrând cele mai mari cifre din toate cele trei sezoane la nivelul ratingului, în rândul publicului comercial. Antena 1 a fost lider de piaţă şi la nivelul Prime-Time-ului (intervalul cuprins între 19.00-23.00), pe toate categoriile de public.

             Aşadar, conform Kantar Media, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, şi a obţinut, pe perioada difuzării Asia Express (20:01-22:54), o audienţă medie de 13.4 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 32.9%, faţã de urmãtorul clasat, Pro TV, ce înregistra atunci 8.1 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 20%. Şi în mediul urban, Asia Express a fost prima opţiune a telespectatorilor, înregistrând 10.2 puncte de rating şi 20.9% cotã de piaţã. Poziţia secundã a fost ocupatã de Pro TV, care la nivelul aceluiaşi target şi în acelaşi interval orar înregistra 8.3 puncte de rating şi 17.1% cota de piaţã. Şi la nivelul întregii ţări, cei mai mulţi telespectatori au ales să urmărească Asia Express- Drumul Comorilor, show ce a fost lider de audienţă cu o medie de 9.6 puncte de rating şi 19.4 cota de piaţă, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 8.5 puncte de rating şi 17.1% cota de piaţă.

            În minutul de aur, înregistrat la 22:35, aproape 2 milioane de telespectatori la nivel naţional urmãreau cu sufletul la gură aventurile celor 4 echipe în Taiwan.

        Aventura pe Drumul Comorilor continua şi azi, imediat după Observator, cu noi misiuni ce vor pune la grea încercare stomacul concurenţilor. Dacă balutul le-a ridicat mari probleme în Filipine, nu ştiau că în Taiwan există oul centenar, sau oul de 100 de ani,  pe care vor trebui să îl consume în această seară. O specialitate chinezească, acesta se preparã prin conservarea ouălor de raţă, găină sau prepeliţă într-un amestec de argilă, cenuşă, sare, var nestins şi coji de orez. Pe lângă asta, vor avea de gustat şi gâturi de raţă, o altă mâncare foarte întâlnită în această ţară asiatică. Provocările nu se vor opri aici, pentru că Gina le va testa din nou abilităţile fizice, aducându-i pe un traseu greu de parcurs chiar şi atunci când te afli într-o plimbare.

         Cum şi dacă concurenţii vor face faţă acestor misiuni telespectatorii vor vedea în această seară, după Observator, la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 12 aprilie 2020

 
   

 

×
Subiecte în articol: Asia Express