x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Dancing on Ice - Vis în doi, debut spectaculos seara trecută  la Antena 1

Dancing on Ice - Vis în doi, debut spectaculos seara trecută  la Antena 1

06 Mar 2022   •   12:17
Dancing on Ice - Vis în doi, debut spectaculos seara trecută  la Antena 1

Spectacol, emoție și curaj sunt cuvintele care pot descrie premiera de seara trecută Dancing on Ice – Vis în doi, de la Antena 1.

 Cinci din cele nouă perechi înscrise în competiția dansului pe gheață au performat live în fața publicului și a celor patru jurați, Cornel Gheorghe, Simona Pungă, Mihai și Elwira Petre. Ruby și Szolt, Cătălin Cazacu și Codruța, Iulia Albu și Marian, Oase și Andreea și Jean Gavril și Ana au fost perechile care au „spart gheața” în prima ediție și care au reușit să uimească prin capacitatea de a învăța, de la zero, un sport spectaculos într-un timp atât de scurt. Notele acordate de către cei patru jurați, dar și votul publicului prin SMS şi aplicația Antena 1 au dus la un clasament provizoriu până săptămâna viitoare, când restul echipelor vor avea ocazia să își prezinte numerele. Astfel, Ruby si Szolt au ocupat prima poziție, urmați de Oase si Andreea pe doi și Jean Gavril si Ana pe locul trei. Ultimele două echipe clasate, Cătălin Cazacu si Codruța, Iulia Albu si Marian sunt în pericol de a intra la duel în cazul în care clasamentul nu se va modifica în următoarea ediție.

Totodată, prima ediție a show-ului Dancing on Ice – Vis în doi a marcat startul campaniei Uniți pentru copiii războiului, campanie umanitară de strângere de fonduri pentru copiii ucraineni afectați de război  lansată de Fundația Mereu Aproape și Antena 1. Michael Jackson, Heal The World a fost coloana sonoră pe care două fetițe patinatoare din Ucraina au dansat pentru a trage un semnal de alarmă asupra războiului din țara vecină. Pe patinoarul de la Dacing on Ice – Vis în doi și-a făcut apariția și Zabato – King of Africa, colaborator al Cirque du Soleil și cunoscut al acrobațiilor lui pe gheață, care a adus o explozie de energie și adrenalină pentru cei aflați în fața micilor ecrane.

Dancing on Ice – Vis în doi continuă sâmbăta viitoare, de la 20.00, la Antena 1 cu următoarele patru perechi, Sore și Grațiano, Carmen Grebenișan și Lilian, Cosmin Natanticu și Maria și Nicolai Tand și Daniela, gata și ele de un spectacol total în numele unui vis.

 

 

 

×