x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Jurații iUmor, luați din nou în colimator, într-o ediţie specialã de roast-uri. Mihai Bendeac: „Cele mai multe cuţite spre mine sunt îndreptate!”

Jurații iUmor, luați din nou în colimator, într-o ediţie specialã de roast-uri. Mihai Bendeac: „Cele mai multe cuţite spre mine sunt îndreptate!”

07 Mai 2020   •   15:03
Jurații iUmor, luați din nou în colimator, într-o ediţie specialã de roast-uri.  Mihai Bendeac: „Cele mai multe cuţite spre mine sunt îndreptate!”

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea parte de surprize de proporţii sâmbãta aceastã, de la 20:00, la Antena 1, când mai multe vedete, dar şi omul care stã cu ochii aţintiţi asupra lor zi şi noapte vor urca pe scena iUmor şi îi vor ironiza fãrã reţineri!

Ilona Brezoianu, Monica Davidescu, Anda Adam, Mira, Maria Buzã, Marcel Pavel, Daniel Lazãr, George Ivaşcu, Şerban Pavlu sau Radu Herjeu (membru al Consiliul Naţional al Audiovizualului) vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Ediția eveniment de roast a fost o surpriză pentru Delia, Mihai Bendeac și Cheloo, care nu au știut nicio clipă cine sunt invitații.

               „Cele mai multe cuţite cãtre mine sunt îndreptate, şi nu ştiu de ce, întrucât am fost un bãiat cumsecade în acest sezon. M-am enervat foarte rar, mi-am pierdut rãbdarea foarte rar!”, a glumit Mihai Bendeac, care totuşi a recunoscut cã a fost destul de stressat întreaga searã: „Ea a auzit tot felul de lucruri de-a lungul timpului, care n-aş vrea sã se audã la televizor!”, când pe scenã şi-a fãcut apariţia colega sa, Ilona Brezoianu.


 

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile usturătoare, telespectatorii pot afla sâmbãtã, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor.

×