x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Marți seara, Chefi la cuțite a fost lider de audiență

Marți seara, Chefi la cuțite a fost lider de audiență

16 Sep 2020   •   16:01
Marți seara, Chefi la cuțite a fost lider de audiență

Seara de marți a fost seara Chefilor la cuțite. Show-ul difuzat de Antena 1 s-a impus ca lider de audiență la nivelul publicului comercial și la nivelul publicului din mediul urban. Conform Kantar Media, cea de-a doua ediție Chefi la cuțite a fost lider de piață în rândul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani cu o medie de 7.7 puncte de rating și o cotă de piață de 26.3%, în timp ce al doilea clasat, ProTv, a obținut 6.3 puncte de rating și 21.5% cotă de piață.

Show-ul de cooking de la Antena 1 s-a clasat pe primul loc și în rândul publicului din mediul urban cu o medie de 6.7 puncte de rating si 17.3 procente cotă de piață, în timp ce al doilea clasat, ProTV, a obținut 5.8 puncte de rating și 15.1 procente cotă de piață. În minutul de aur al emisiunii, 21.16 , aproape 1.5 milioane de telespectatori la nivelul întregului public din România erau cu ochii pe audițiile savuroase de la Chefi la cuțite.

O seară plină de surprize pentru chef Bontea, chef Dumitrescu și chef Scărlătescu. În platoul de la Chefi la cuțite și-au făcut apariția doi foști concurenți din Asia Express, Alex Abagiu și Radu. Deși au venit cu intenția de a-i face o surpriză lui Sorin Bontea, preparatul lor, paste filip-gineze a reușit să obțină 3 cuțite. La fel de apreciat a fost și ginul pe care Radu l-a preparat special pentru cei trei jurați.

Un moment delicios a oferit și Radu Moldovan, un puști de numai 8 ani. Dinamovist convins, acesta le-a mărturisit chefilor că își dorește în echipa lui chef Dumitrescu, chiar dacă el este stelist. Replicile, dar și tiramisul pe care l-a pregătit pentru concurs, au fost în mod clar pe placul celor trei jurați.

Seara de miercuri aduce noi momente speciale în platoul de la Chefi la Cuțite. Mario Fresh vine și el în vizită la chef Bontea, cu două scopuri precise: de a demonstra că se pricepe și la bucătărie și de a-l convinge pe Sorin că poate, la un moment dat, vor face echipă într-un viitor sezon Asia Express. Surpriza serii vine din partea doamnei Rita, doamna care se ocupă de chef Scărlătescu de peste 15 ani. Ce va da din casă, care va fi reacția chef-ului când se vor deschide ușile, telespectatorii vor vedea în această seară de la 20.30, pe Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 15 septembrie 2020

 

 

×