x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Miercurea Mare. Tradiții și obiceiuri în a treia zi din Săptămâna Patimilor

Miercurea Mare. Tradiții și obiceiuri în a treia zi din Săptămâna Patimilor

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2023   •   00:00
Miercurea Mare. Tradiții și obiceiuri în a treia zi din Săptămâna Patimilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Săptămâna Patimilor este ultima din Postul Mare și se sfârșește cu Învierea Domnului Isus Hristos. Fiecare zi are o anumită semnificație pentru credincioși.

Miercurea Mare este o zi de post, rugăciune și spovedanie, în care biserica face denie pentru pomenirea Mariei Magdalena, femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimile și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, dar este și ziua în care Isus a fost vândut de Iuda pentru 30 de arginți. 

Maria Magdalena a aflat că Isus se afla în casa lui Simion Leprosul, astfel că a luat un vas cu mir pentru a i-l turnat pe creștet iar cu părul a șters lacrimile care cădeua la picioarele Mântuitorului. 

În această zi, femeile pot face curățenie în casă și prepară mâncare pentru masa de Paște dar nu au voie să spele rufe, să coasă și nici să toarcă lână. Totodată, se pregătesc haine noi pentru ziua Învierii.

De asemenea, este o zi a iertării, de împăcare cu persoanele cu care ne-am certat și să spunem rugăciuni pentru a fi mai buni. Nu avem voie să ne enervăm întrucât astfel îl vom supăra pe Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să ne străduim să spunem vorbe bune și să ne arătăm dragostea pentru persoanele dragi. 

În unele regiuni din țară, copiii merg la colindat, după asfințit, și urează Sărbători Pascale cu sănătate și bucurie. Ei primesc ouă pentru a le vopsi în Joia Mare ori în Sâmbăta Mare.

Rugăciunea din Miercurea Mare

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.
Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.

O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.
 

 

  

 

 

 

×
Subiecte în articol: saptamana patimilor paste Miercurea Mare