x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ministerul de Interne şi-a d​​​​​​​eschis porţile cu ocazia zilei de 1 iunie

Ministerul de Interne şi-a d​​​​​​​eschis porţile cu ocazia zilei de 1 iunie

31 Mai 2018   •   13:01
Ministerul de Interne şi-a d​​​​​​​eschis porţile cu ocazia zilei de 1 iunie
Sursa foto: ANDREI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi-a deschis porţile pentru copii, astăzi , în contextul în zilei de 1 iunie, cei mici putând vedea tehnică din dotarea structurilor din subordinea acestei instituţii, iar ministrul Carmen Dan l-a primit în biroul său pe un copil de 12 ani care a predat un portofel cu bani găsit pe drum. 

Ministrul a precizat că a aflat din presă despre fapta băiatului, care este elev în clasa a V-a la Şcoala 'Sfântul Nicolae' din Târgu Jiu, şi că i-a trimis acestuia o scrisoare în ianuarie. 

"În acea scrisoare, prin care îl şi felicitam, i-am propus să fie ministru de 1 iunie, atunci când ministerul îşi deschide larg porţile pentru toţi copii care vor să cunoască activitatea noastră", le-a spus Carmen Dan jurnaliştilor. 

Băiatul a povestit că, în drum spre şcoală, a găsit la marginea drumului un portofel cu bani şi acte şi că a luat decizia de a-l duce la şcoală dirigintei. Copilul a menţionat că diriginta l-a anunţat pe cel care l-a pierdut. Elevul a afirmat că vrea să devină poliţist. 

"Pentru că ai făcut o faptă atât de frumoasă, pe care ar trebui să o facem fiecare (...), m-am gândit că astăzi eşti cea mai potrivită persoană să fii ministru de Interne (...). O să trebuiască să fii o gazdă foarte atentă şi primitoare cu toţi copiii care astăzi vor intra în Ministerul de Interne (...) Îţi mulţumesc pentru ceea ce ai făcut şi e important ca şi ceilalţi copii şi toată lumea să ia exemplu de la tine", i-a spus Carmen Dan băiatului. 

De asemenea, copilul a primit drapelul Romaniei, o legitimaţie de viitor poliţist şi un tort - întrucât joi a împlinit 12 ani - pe care l-a împărţit cu cei prezenţi în biroul ministrului Dan. 

Totodată, oficialul i-a prezentat băiatului standurile structurilor MAI prezente în interiorul şi exteriorul ministerului, în contexul Zilei Porţilor Deschise pentru Copii. 

Toţii copiii au fost fascinaţi de coborârile în rapel de pe sediul MAI. Cei care doresc le pot cere oamenilor legii să le ia amprentele. Au fost interesaţi şi de elicopterele, şalupele, motocicletele şi autoutilitarele prezentate. Totodată, vizitatorii pot vedea arme din dotarea structurilor MAI. 

Mai mult decât atât, cei mici pot susţine un examen pentru obţinerea permisului de conducere adaptat vârstei lor, primesc baloane, pixuri, bomboane şi diverse jucărioare. 

În altă ordine de idei, întrebată de jurnalişti dacă va continua dotările pentru MAI, Carmen Dan a răspuns: "Bineînţeles că vom continua, e prioritate pentru conducerea Ministerului de Interne să ne asigurăm că angajaţii beneficiază şi de echipamente, şi de autospecialele atât de necesare în desfăşurarea misiunilor şi e un demers constant. Anul acesta am obţinut deja de la bugetul de stat fonduri mai mult decât anul trecut şi vom continua". 

Evenimentul de la MAI se încheie în jurul prânzului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ministerul de interne ziua copilului