MONDEN
PERSPECTIVE - Acordeonistul Vali Craciunescu are planuri mari
Vali Craciunescu a plecat din trupa Spitalul de Urgenta pentru a porni un nou proiect muzical. El spune ca stilul pe care-l lanseaza in Romania va fi o premiera. Daca piesele sale, parodii dupa hituri internationale, vor avea succes ramane de vazut.
ROXANA I. ANCUTA
ELEGANT. Craciunescu se va imbraca numai la patru ace |
Jurnalul National: Viata ta a fost si este o continua aventura. Pana sa ajungi sa faci muzica ai avut mai multe meserii si ai incercat sa practici mai multe sporturi.
Vali Craciunescu: Asa este. Aveam un unchi, fost jucator national la ping-pong, Corbu Anghel, de care ma rugam mereu sa joace cu mine tenis de masa. "Anghelus, hai sa joc si eu cu tine", ii ziceam. "Daâ cum sa nu?! Pune mana si joaca cu peretele", imi raspundea. Si jucam asa pana-mi venea acru-n gura. Am facut chiar si box. O zi. M-am dus la sala, cu prosopul dupa gat si cu tata dupa mine. "Bai, stai linistit, ca nu-i boxul de tine", mi-a spus tata. Si a aranjat el sa ma bat cu unul mai mare decat mine, care mi-a dat una-n fata de-am inceput sa plang si-am plecat. Ultimul sport pe care l-am incercat au fost luptele greco-romane. Aici am stat cel mai mult. O saptamana. Pana m-a luat unu pe sus si-a dat cu mine de pamant. Apoi m-am apucat de acordeon.
A fost primul instrument al tau?
Nu. Primul a fost trompeta. Cu acordeonul a fost altceva. Mi-a spus tata: "Am dat destui bani la lautari. E timpul sa pui si tu mana sa-nveti sa canti". Si m-am apucat de treaba, la Scoala Populara de Arta, unde am avut doi maestri: pe Geanta si pe Radus. La 13 ani ma inscrisesem la Casa Pionierilor si mergeam prin turnee, in Bulgaria si prin tara.
Ce altceva ai mai facut?
La 18 ani am lucrat ca inspector-sef arhivar la Directia Muncii si Protectiei Sociale, am fost inspector la Primarie, tamplar, montator - montam geamuri termopane - si pe urma am distribuit lapte. Asa l-am cunoscut pe Liviu Iane, actualul meu producator.
Ce inseamna proiectul "Vali Craciunescu"?
De curand am semnat un contract cu o firma care va lansa in Romania o noua televiziune si cu A&A Records. Ei sunt producatorii albumului meu, care contine zece piese, parodii dupa hituri internationale. De exemplu, Wind of Change a lui Scorpions, in maniera lautareasca.
Cat s-a investit in tine?
Este o suma cu sase cifre, in euro. Iar pentru album s-au cheltuit, lejer, aproape 50 de mii de euro. Sunt si angajat cu carte de munca, ca artist, la firma producatorului meu. Am salariu de 700 de euro pe luna. Iar in curand voi semna un contract si voi fi imaginea unei importante firme producatoare de servetele si de hartie igienica. Pe album am o piesa machedona, si pentru asta l-am cooptat pe Stelica Busu. Prin el mi-am comandat, in Italia, un acordeon de 3.000 de euro, cu numele meu inscriptionat pe el. Alte doua piese sunt facute in colaborare cu Antonio Furnari, un cunoscut tenor italian, care din motive familiale s-a retras in Romania. Prin Antonio, pregatim doua spectacole la Sofia, cu Orchestra Operei de-acolo.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
PIONIER
"Cand eram mic, mergeam prin turnee doar ca sa scap de scoala. In clasa a III-a am participat la Cantarea Romaniei si am luat locul III pe tara. Doua luni dupa aceea nu am mai dat pe la scoala. Am cantat si in trei trupe: Karma, Aspect si Floare Albastra" - Vali Craciunescu, despre Cantarea RomanieiHAINE NOI
"In momentul de fata, de imaginea mea se ocupa 50 de oameni. Am textier, director de imagine, stilist, o firma care ma imbraca - voi avea 150 de costume de strada si altele speciale, de scena. Pentru ca nu am unde sa le tin, mi-am comandat un alt sifonier" - Vali Craciunescu, despre proiectul sau
TATAL UNEI FETITE
|
Nu de mult, despre Vali Craciunescu s-a aflat ca are o fetita, Otilia (10 luni), mama copilului fiind fotomodel si fosta iubita de-a lui. "Am aflat ca voi avea un copil cand era insarcinata cu Otilia in 6 luni. Ma sunase din Italia si am crezut-o, o data ce m-a sunat la patru dimineata". "Ma bucur enorm ca am un copil. Este adevarat, am avut incredere in mama Otiliei si mi-a tradat-o. Cu toate acestea, am recunoscut copilul. Nici macar testul de paternitate nu l-am facut. Poate asa a vrut Bunul Dumnezeu. Eu voi face tot ce-mi sta in putinta ca acest copil sa fie fericit. Acum inca mai incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca am o fetita."
|