x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Album - Arsinel aduce "Parfum de romante"

Album - Arsinel aduce "Parfum de romante"

de Dana Andronie    |    21 Sep 2006   •   00:00
Album - Arsinel aduce "Parfum de romante"

"Ti-tiit… Sa traiti, domnule Arsinel!" "Ce mai faceti, maestre? Va iubesc de cand m-am nascut!" Claxoane si cuvinte de binete - o baie de simpatie din care Alexandru Arsinel iese fleasca de cate ori merge pe strada.

Am stat de vorba cu Arsinel la o cafeluta in patru culori (ce, te pui cu moda?!). Dupa expirarea timpului de taifas, l-am condus la "fiara" 4X4, care era parcata chiar langa Teatrul de revista. De la gunoieri pana la domni in costum si cu diplomat (fara praz in el), actorul a fost salutat, pupat si claxonat. "Asta patesc de fiecare data cand ies pe strada. Imi face placere sa merg pe jos, dar va dati seama ce s-ar intampla daca as deveni pieton!"… Ar incurca circulatia, credem noi. Am vazut ce poate face un Arsinel "scapat" liber pe strada!

SUS CD-UL, SUS! Acum sa trecem la subiectul intalnirii noastre. Alexandru Arsinel, impreuna cu Electrecord, va scoate in curand pe piata un CD cu "Parfum de romante". Albumul este gata, urmeaza sa intre in casele dumneavoastra…

"Romanta este un cantec care apartine romanilor. Cand sunt intre prieteni, la o petrecere, nu se poate ca la sfarsit sa nu ma puna sa cant romante… Ai si venit la mine, toamna/ Adresa mea de unde-o ai?/ Bati cu septembrie la poarta/ Desi in suflet este tot mai…" Arsinel play… o romanta cu parfum interbelic, intr-o cafenea din Bucuresti, intr-o zi de joi… Dar ce are romanta atat de special? "Mesajele sunt simple, adevarate, iar melodia are o tenta melodramatica. Romanta presupune si o experienta de viata, ca sa poti sa filtrezi prin sufletul tau si prin mintea ta povestea… Multi si-au parasit satul, un calugar din vechiul schit a innebunit din cauza a doi ochi albastri… In ultimii 20 de ani mi-a placut sa cant romante." Probabil ca tot experienta de viata si-a spus cuvantul cand un alt mare actor a avut curajul sa se prezinte in fata publicului cu cantece de pahar. "Eu cant cu mult timp inaintea lui Gheorghe Dinica. Prin ’68 venea sa ma asculte prin baruri. Am cantat in multe baruri din Romania… Dinica a fost intotdeauna un petrecaret. I-a placut spritul, sa-i cante o tiganca la acordeon… Are si un simt muzical extraordinar. Il simt, e de-al meu! A avut curajul sa-si creeze o imagine in plus fata de aceea de actor genial. Nu-l invidiez deloc, pentru ca si eu sunt bun!" Acesta este Alexandru Arsinel.

LUPTA
"Astia care au venit cu cobilita au vazut ca se vinde bine umorul vulgar si au renuntat sa mai vanda patrunjel. Au trecut la umor. Daca nu apar altii! Cum sa te lupti cu vulgaritatea, cand spectatorul este dispus sa o primeasca?"

VULGARITATE
"Daca esti consecvent cu constiinta ta, daca te numesti Domnul Artist, atunci incepi sa lupti… Nu suntem zmeii zmeilor, nu suntem cei mai prefecti, dar nici nu coboram la un nivel atat de jos. Mi se increteste pielea daca vad in teatru o doza de vulgaritate care nu este ascunsa sub pojghita picanteriei!" - Alexandru Arsinel
×
Subiecte în articol: antimonden arsinel