x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Angelina Jolie a suspendat procesul de divorț de Brad Pitt

Angelina Jolie a suspendat procesul de divorț de Brad Pitt

11 Aug 2017   •   13:44
Angelina Jolie a suspendat procesul de divorț de Brad Pitt

Actriţa americană Angelina Jolie a luat decizia de a suspenda procedura judiciară prin care a solicitat divorţul de cel de-al treilea soţ al ei, Brad Pitt, a dezvăluit o sursă din anturajul celebrului cuplu hollywoodian, informează contactmusic.com. 

Potrivit unui prieten al celor doi artişti, Angelina Jolie a luat de curând decizia de a suspenda - cel puţin temporar - divorţul de Brad Pitt, după ce actorul a renunţat la consumul excesiv de alcool, încercând astfel să îşi recâştige familia. 

Despărţirea cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, supranumit "Brangelina", a fost una dintre cele mai intens mediatizate ştiri din showbizul american, în septembrie 2016. Cei doi actori, care au trăit una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste de la Hollywood, erau căsătoriţi de doi ani, după o relaţie începută cu peste 10 ani în urmă. 

Angelina Jolie a depus actele de divorţ la câteva zile după o altercaţie între Brad Pitt şi fiul cel mare al cuplului, Maddox, la bordul unui avion care opera o cursă transatlantică. 

A urmat separarea cuplului, iar actriţa a părăsit reşedinţa familială şi a depus în instanţă o cerere prin care a solicitat să îi fie atribuită custodie unică asupra celor şase copii - Maddox, în vârstă de 15 ani, Pax, în vârstă de 13 ani, Shiloh, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de 12 ani, şi gemenii Vivienne şi Knox, în vârstă de nouă ani. 

În virtutea celor 11 luni ce au urmat şi în timpul cărora Brad Pitt nu a mai consumat alcool, potrivit unui interviu acordat de starul hollywoodian în revista GQ, actriţa Angelina Jolie a decis să suspende divorţul, de dragul familiei sale. 

"Divorţul a fost oprit", a dezvăluit o sursă apropiată de familia celor doi actori, miercuri seară, pentru Us Weekly. "Nu au făcut nimic în ultimele luni pentru ca divorţul să continue şi nimeni nu crede că ei vor face acest lucru". 

Brad Pitt, în vârstă de 53 de ani, "a renunţat la alcool şi încearcă să o recucerească pe Angelina", a adăugat aceeaşi sursă, care a sugerat că promisiunea renunţării la alcool (din partea lui Brad Pitt, n.r.) a fost "tot ceea ce ea şi-a dorit dintotdeauna". 

O altă sursă a adăugat: "Toată lumea crede că ei se vor împăca. Nu ar fi deloc surprinzător dacă vor anunţa în mod public că au renunţat la divorţ şi că vor încerca să îşi rezolve problemele maritale". 

În schimb, MailOnline a publicat o altă ştire, în care jurnaliştii britanici, deşi au spus că articolul publicat de Us Weekly este "în esenţă adevărat", afirmă că nimic nu s-a schimbat în această chestiune şi că Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt în continuare despărţiţi. Sursa citată de tabloidul britanic a spus că "divorţul a fost încetinit semnificativ, dar nu s-a produs o schimbare reală" în ceea ce priveşte situaţia familială a celor doi actori americani.AGERPRES

×