Ariana Grande le-a făcut o surpriză vineri fanilor săi care au fost răniţi în atacul cu bombă mortal de la concertul său din Manchester de săptămâna trecută, vizitându-i în spital, informează DPA şi EFE.
Familiile celor răniţi au postat pe social media fotografii ale vedetei pop americane alături de zeci de pacienţi şi asistente medicale la Royal Manchester Children's Hospital.
Peter Mann, tatăl uneia dintre tinerele rănite a postat mai multe fotografii scriind că niciodată nu a văzut-o pe fiica sa atât de fericită.
Cântăreaţa americană, care va fi capul de afiş al unui concert de caritate ce va avea loc duminică la Manchester, a postat şi ea pe Instagram o imagine în care este văzută alături de o tânără fană aflată pe patul de spital.
Douăzeci şi două de persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite când Salman Abedi s-a aruncat în aer la sfârşitul concertului artistei americane pe Manchester Arena la 22 mai.
Artişti de renume precum Justin Bieber, Katy Perry, Coldplay, Take That şi Miley Cyrus se vor alătura pe scenă cântăreţei americane pentru concertul "One Love Manchester" ce va avea loc duminică şi ale cărui venituri vor merge la fondul de urgenţă 'We Love Manchester'' creat pentru a-i ajuta pe cei afectaţi. Potrivit EFE, concertul, ale cărui bilete s-au vândut în 20 de minute, va fi retransmis de BBC.AGERPRES